


Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, le-a transmis felicitări polițiștilor și procurorilor care anchetează suspiciuni de fraudă la bacalaureat în cinci județe.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni de fraudă la bacalaureat în cinci județe.
Potrivit Alba 24, ancheta vizează săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în scopul fraudării examenului.
Potrivit surselor Alba24, ancheta procurorilor vizează distribuirea subiectelor, înainte ca acestea să fie publice.
În cursul zilei de 03.07.2026, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, efectuează percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza județelor Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, fără calitate specială.
Organele de urmărire penală sunt sprijinite de organe de poliție din județele Alba, prin Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Arad, Hunedoara, Bihor, Cluj și Sibiu, precum și de grupări de jandarmi din județele Alba și Cluj.