


Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că, atunci când au fost mărite salariile profesorilor, cele ale directorilor nu au beneficiat de același tratament. Astfel, spune ministrul, s-a ajuns în situația ca directorii de școli să aibă salarii mai mici decât unele cadre didactice.
”În privința atractivității funcției de director, în condițiile în care, sigur, vorbim de o salarizare care a fost pe o altă lege decât legea salarizării profesorilor, și, din acest motiv. când salariile profesorilor au crescut, nu au crescut salariile directorilor odată cu includerea orelor, mărirea sau micșorarea deducerilor de normă și anumite ore suplimentare care poate aduceau un venit suplimentar directorilor, au intrat în salariul lor obișnuit. Și atunci, de fapt, s a ajuns ca retribuția pentru director să fie mai mică decât a unor colegi profesori și asta generează sigur anumite nemulțumiri, dar, încă o dată. cred că este o onoare, o misiune și o responsabilitate să conduci o comunitate”, a declarat ministrul, în emisiunea ”Viitor pentru România”, realizată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News.
”Pe lângă intervențiile pe care le vom face, inclusiv în legea salarizării unice, de a îndrepta acest lucru, pe lângă discuțiile pe care le putem avea privind deducerile de normă, ne asumăm sau nu această responsabilitate pentru comunitatea în care trăim?”,a adăugat Mihai Dimian.