Dimian: Aș sfătui liceele să nu se grăbească în activarea examenului separat de admitere

ID 446619695 | Dimian © LCVA | Dreamstime.com

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, transmite că sfătuiește liceele să nu se grăbească cu organizarea examenului separat de admitere.

Acest examen, care urmează să fie organizat opțional din anul 2027, a fost contestat de mai multe voci din spațiul educației, inclusiv pritr-o petiție online, dar și de organizația World Vision România.

„Dacă interesează pe cineva părerea mea personală atunci aș sfătui liceele să nu se grăbească în activarea acestei opțiuni. Se poate încerca în acest an un anumit program pilot pentru 10-15 colegii la nivel național și se vor putea trage concluziile și acționa adecvat în anul următor.
Sau dacă parlamentarii decid în urma unor dezbateri că acel articol (pe care Parlamentul l-a aprobat în 2023) trebuie eliminat sau prorogat atunci pot face acest lucru, iar ministerul va pune în aplicare noua formă a legii.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată”, a transmis Dimian, pe pagina sa de Facebook.

„Legea aprobată în 2023 prevede ca, începând cu admiterea din 2027, articolul respectiv să fie pus în aplicare!
Personal, nu mă consider un susținător al examenului separat de admitere în liceu. Nu pot spune nici că sunt împotrivă pentru că există și anumite argumente rezonabile în această privință.
Însă, ca ministru, părerile mele personale contează mai puțin în fața unor prevederi legale, iar articolul 248 din Legea învățământului preuniversitar, aprobată în 2023, prevede un astfel de examen începând cu 2027, iar un ordin de ministru ar trebui dat înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027″, a explicat ministrul.

„Precizez 3 aspecte: (a) legea nu obligă pe nimeni să organizeze, ci oferă liceelor posibilitatea de a organiza; (b) subiectele pentru probele de admitere nu sunt elaborate de fiecare liceu participant ci sunt unice, elaborare la nivel național, de către Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, așa cum se procedează și la evaluarea națională; (c) organizarea concursului şi criteriile de admitere se stabilesc prin hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, care se publică pe site-ul acesteia, la începutul fiecărui an şcolar.
Legea a fost aprobată în 2023! Probabil că au fost dezbateri și înainte de aprobarea legii, dar Parlementul a decis atunci în acest mod. Cine a fost nemulțumit de această prevedere a avut 3 ani la dispoziție să propună modificarea ei, iar Parlamentul să decidă. O poate face în continuare, iar ce va decide Parlamentul, ministrul în funcție va aplica”, a adăugat Dimian.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.