David: Reforma Evaluării Naționale devine posibilă prin introducerea standardelor de evaluare

Daniel David, fost ministru al Educației și Cercetării, afirmă că introducerea standardelor de evaluare, care va avea loc în această toamnă pentru ciclul primar și gimnaziu, face posibilă schimbarea examenului de Evaluare Națională.

”Proiectul de pilotare și adoptarea lor au continuat după mandatul meu, urmând să fie implementate din anul școlar 2026-2027. Așa cum am mai spus, acestea vor permite o mai bună comparabilitate a rezultatelor școlare între școli și profesori, un pas posibil spre un portofoliu educațional cu rol în diverse procese de selecție la nivel național (ex. după mine, evaluare națională de la clasa a VIII-a este un mecanism depășit, l-am problematizat ca ministru în Raportul de Diagnostic QX, dar nu am apucat să-l schimb, schimbarea însă devine acum posibilă, odată cu folosirea standardelor de evaluare)”, explică David, într-un articol publicat pe blogul său.

”Proiectul standardelor a fost propus prin programul RECRED, anterior mandatului meu. Formarea specialiștilor care le-au elaborat, elaborarea lor și demararea proiectului de pilotare (anunțul) s-au făcut pe parcursul mandatului meu, acordându-le o atenție specială, deoarece (1) reprezintă al treilea mecanism reglator (după planurile-cadru și programele școlare pe care le-am demarat) și (2) pot sta la baza unei reforme a evaluărilor naționale (ex. prin includerea notelor în portofolii educaționale)”, adaugă fostul ministru.

”Trebuie spus explicit că notarea rămâne ca judecată profesională a profesorului, dar ghidată de aceste standarde de evaluare”, menționează Daniel David.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.