fbpx

Cum îți încurajezi copilul adolescent să citească. 7 tips & tricks

“Copilul meu nu mai citește!” Cu siguranță ai afirmat asta măcar o dată atunci când ai vorbit cu prieteni părinți despre timpul pe care îl dedică lecturii copilul tău adolescent. Poveștile de seară pe care le citeați odinioară împreună, vizitele periodice în librărie, cărțile pe care i le făceai cadou și care îl bucurau, toate acestea par să fi dispărut odată ce copilul tău a intrat în perioada adolescenței, iar preocupările au devenit cu totul altele. 

Ce trebuie să faci? În primul rând, nu transforma asta într-o bătălie, ci încearcă să abordezi lucrurile cu calm. Editura Gama ți-a pregătit câteva tips & tricks care îți vor fi de ajutor.

Lasă-ți copilul să își aleagă singur cărțile chiar dacă nu sunt pe placul tău. Este cea mai bună metodă de a-l încuraja să citească. Fie că alege literatură SF, de dragoste sau bandă desenată, cititul este citit. Așa că evită să îi critici sau să îi cenzurezi alegerile. 

Încurajează-l să citească cărți potrivite nivelului său de lectură. Cărțile pe care tu le consideri “ușurele” sunt mai bune decât nimic.

Fii un exemplu pentru el. Cea mai bună cale de a-l încuraja să citească este să te vadă pe tine citind. Adolescenții opun și mai multă rezistență atunci când își aud părinții spunând “Fă ce îți spun eu, nu ce fac eu!”.

Discută cu el despre ceea ce citește. Pune întrebări și încurajează dezbaterile. Asta îl va ajuta cu siguranță să își formeze gândirea critică, abilitatea de a povesti, de a sintetiza și argumenta.

Nu îl critica. Un adolescent căruia nu îi place să citească va opune și mai multă rezistență dacă vei dezaproba cărțile pe care le alege sau formatul lor.

Încurajează-l să aleagă cărți care au legătură cu pasiunile sale. De exemplu, dacă îi plac animalele și visează să ajungă medic veterinar, explică-i câte lucruri interesante poate afla din cărți și oferă-i câteva exemple.

Asociază lectura cu social media. Încurajează-l să urmărească bloguri sau canale de YouTube dedicate cărților și realizate chiar de adolescenți. Din când în când, îl poți ruga să îți citească o postare interesantă sau să ascultați împreună episoadele preferate de pe YouTube.

Cărți pentru adolescenți de la Editura Gama

Pentru a încuraja lectura în rândul adolescenților, Editura Gama a creat o subdivizie dedicată lor, Gama Imago, și o colecție specială, MUST-READ YA, care reunește titluri besteller de cărți de ficțiune pline de forță și sensibilitate, distinse cu cele mai prestigioase premii literare.

Printre titlurile recomandate pentru adolescenți se numără:

Obsedata este povestea lui Allison Britz, o adolescentă care până în clasa a zecea a dus o viață confortabilă, într-un orășel idilic. Era o elevă bună, implicată în numeroase activități extracurriculare, care avea mulți prieteni și niște părinți iubitori. Dar, după ce s-a trezit dintr-un coșmar în care fusese diagnosticată cu cancer cerebral, a devenit convinsă că visul era un avertisment. Această biografie curajoasă, destinată copiilor de 14 ani, urmărește declinul lui Allison și, apoi, ieșirea plină de speranță din nou la lumină.

Dacă Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven este unul dintre romanele tale preferate, atunci îți va plăcea și Arta de a simți, o emoționantă poveste a prieteniei dintre o fată care simte prea mult și un băiat care simte prea puțin, în care vor descoperi că, uneori, durerea nu-i desparte pe oameni, ci îi apropie mai mult ca oricând.

Orangeboy de Patrice Lawrence, câștigător al Waterstones Children’s Book Prize 2017 for Older Fiction și finalist al Costa Children’s Book Award, Leeds Book Award, YA Book Prize și North East Teen Book Award, spune povestea lui Marlon, un puști de șaisprezece ani, care i-a promis ceva mamei lui – că nu o va lua niciodată pe calea greșită a fratelui său mai mare, Andre. Până într-un punct, nu i-a fost greu, dar când o întâlnire se termină tragic, Marlon ajunge să fie vânat. Cel pe care vor să se răzbune de fapt este misteriosul Mr. Orange, dar pentru asta se vor folosi de Marlon. Iar Marlon ajunge într-o situație fără ieșire – va deveni el oare ceva ce nu și-a dorit niciodată, ca să-i protejeze pe cei dragi?

Clubul Fetelor Bătrâne este o trilogie excepțională, care explorează teme precum prietenia, dragostea sau feminismul, încercând să traducă în ficțiune ce înseamnă să fii fată în ziua de azi.

 

Evie, Amber și Lottie sunt trei prietene care reușesc să treacă prin multe împreună, unite de prietenia care le leagă și de feminismul. Evie se luptă cu OCD-ul, Amber încearcă să câștige iubirea unei mame glaciale, iar Lottie își face vlog și începe o mișcare feministă care va face valuri, dar nu neapărat așa cum și-ar fi închipuit ea.

Primul volum din serie, Acum sunt normală?, este disponibil în Gama Imago.

Descoperă împreună cu copilul tău toate cărțile pentru adolescenți din oferta Editurii Gama aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.