Închide
Corina Popa, lector dr. asociat la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii de la Facultatea de Litere a Universității București și purtător de cuvânt al Ministerului Educației, explică, într-un editorial scris pentru LACE Magazine, cum sunt afectați copiii de spiritul concurențial aplicat într-un mod inadecvat.
”Cancelaria profesorilor este unul dintre spațiile unei societăți care are cea mai mare nevoie de protecție de conflicte. Conflictele dintre profesorii-colegi se vor reflecta în formarea copiilor”, mai spune Corina Popa, în editorialul citat.
Fragmente din editorialul publicat de Corina Popa în LACE Magazine:
Nu de puține ori, spiritul concurențial în care sunt educați copiii lasă urme imposibil de șters. Evaluarea prin comparație, stigmatizarea, încurajarea de a ajunge primul la linia de sosire, de a trăi într-o întrecere, obsesia notelor și a premiilor, raportarea permanentă la standard au distrus, de-a lungul timpului, atâtea visuri.
„De ce colega a putut și tu nu?”, „Doar nu o sa fii tu rușinea școlii”, „Trebuie să fii cel mai bun!”, „Există doar locul I”, „Cel mai bun din clasă cât a luat?”. Sunt doar câteva replici care au marcat și marchează evoluția multor tineri. Unii dintre ei am fost și noi. În viața fiecăruia dintre noi a existat măcar o dată un om transformat în standard.
Pe de altă parte, fiecare dintre noi a avut de suportat invidia celor din jur, bucuria reținută a falșilor prieteni care și-ar fi dorit să fim bine, dar nu mai bine decât ei. Uneori, am fost reduși la tăcere pentru a nu acoperi vocea altcuiva. Nu e, oare, stupid și absurd ca într-o epocă a diversității și a inovației, să perpetuăm replici și comportamente care să hrănească preocuparea chinuitoare pentru capra vecinului, ura, discriminarea, comparația inutilă, invidia sau côté-ul său patologic numit argotic „oftică”?
Pentru profesori, astfel de amintiri nefaste trebuie să constituie avantajul de a fi înțeles deja și de a putea transmite mai departe că nu trebuie să te compari cu nimeni pentru a-ți confirma că meriți. Diversitatea, acceptarea, spiritul de echipă, bucuria de a evolua fără a compara sunt valori și atitudini pe care profesorii trebuie să le transmită la fiecare lecție, indiferent de disciplină. De asemenea, este esențial să ținem cont că educăm prin ceea ce suntem, nu doar prin ceea ce spunem. Visurile, temerile, frustrările noastre au o putere contaminantă. La rândul său, cancelaria profesorilor este unul dintre spațiile unei societăți care are cea mai mare nevoie de protecție de conflicte. Conflictele dintre profesorii-colegi se vor reflecta în formarea copiilor. La polul opus, o echipă sudată de profesori va motiva spiritul de echipă al elevilor.
Incluziunea, după părerea mea, ar trebui să devină un mod de a fi, de a privi, de a gândi, de a educa. Nu e suficient „să tolerezi” diversitatea, ci să înțelegi că ești parte egală a sa. Că nu există „ei” și „noi”, ci doar „noi”. Iar soluția nu este etichetarea „lor”, ci reimaginarea noastră. Fiecare a fost, măcar o dată, termenul de comparație. Fiecare, la rândul său, a comparat. Fiecăruia îi lipsește ceva sau cineva. Fiecare trăiește cu o dizabilitate a sa, fizică sau lăuntrică. Unii cu sentimentele ciuntite, alții cu trupul incomplet. Unii nu pot vedea înlăuntru, alții nu pot vedea în afară. Nimeni nu e plin, nimeni nu e complet, nimeni nu e perfect.
