fbpx

Consiliul Național al Rectorilor cere legiferarea certificatului verde pentru accesul în spațiul universitar

Foto: Marilen Gabriel Pirtea
Consiliul Național al Rectorilor solicită Guvernului/Parlamentului României modificarea cadrului legislativ astfel  încât accesul în spațiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu  excepția celor care au contraindicații medicale, informează  Ministerul Educației, într-un comunicat.
Solicitarea vine după o întrunire de lucru organizată de Consiliul Național al Rectorilor, la care a participat și ministrul Sorin Cîmpeanu.
Comunicatul, integral:
Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a participat le ședința de lucru a Consiliului  Național al Rectorilor (8 – 9 octombrie 2021).
În perioada 8 – 9 octombrie 2021, Universitatea Transilvania din Brașov a găzduit ședința  de lucru a Consiliului Național al Rectorilor (CNR). Au fost prezenți, alături de  reprezentanții universităților, ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, precum și  reprezentanți ai altor organisme și instituții implicate în învățământul superior.
În urma dezbaterii subiectelor aflate pe ordinea de zi, Consiliul Național al Rectorilor a  adoptat o serie de măsuri privind creșterea performanței și competitivității sistemului  național de învățământ superior și cercetare științifică. Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a  luat act de adoptarea următoarelor decizii:
1. CNR solicită Guvernului/Parlamentului României modificarea cadrului legislativ astfel  încât accesul în spațiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu  excepția celor care au contraindicații medicale.
2. CNR solicită ARACIS ca până la data de 31.12.2021 să finalizeze evaluarea tuturor IOSUD -urilor care au depus dosarele de evaluare, inclusiv prin suplimentarea listei membrilor  echipelor de evaluare.
3. CNR solicită Guvernului/Parlamentului suplimentarea finanțării instituționale, având 
în vedere impactul creșterii salariului minim de la data 01.01.2022 și creşterea prețurilor  la utilități.
4. CNR solicită Guvernului/Parlamentului suplimentarea finanțării destinate susținerii  activității de cercetare în universitățile românești.
5. CNR propune Ministerului Educației constituirea unui grup de lucru care să actualizeze  Metodologia de finanțare a cercetării științifice universitare în instituțiile de învățământ  superior de stat.
6. CNR solicită Ministerului Educației transparentizarea tuturor datelor raportate de  universități pe baza cărora se realizează finanțarea acestora. 
7. CNR solicită organizațiilor studențești să contribuie la actualizarea periodică a situației  studenților vaccinați din universități. 
De asemenea, în ședința CNR au fost aprobat și decizii privind și structura modul de  desfășurare a viitoarelor reuniuni. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.