fbpx

CNE cere proceduri pentru intervenție rapidă și eficientă în cazurile de abuz din școli

Photo 181787959 © Andrey Popov | Dreamstime.com

Consiliul Național al Elevilor solicită autorităților să elaboreze un set clar de proceduri menite să asigure intervenția rapidă și eficientă în cazurile de abuz sesizate la nivelul școlii, astfel încât siguranța elevilor și a celorlalți membri ai comunității școlare să nu poată fi pusă în pericol sub nicio formă.

Solicitarea vine în contextul cazului profesorului din Codlea acuzat de hărțuire sexuală, relatat de Recorder.

Comunicatul CNE, integral:

De curând, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora un profesor de 46 de ani, ce activează în cadrul Colegiului Tehnic „Simion Mehedinți” Codlea, ar fi hărțuit sexual timp de patru ani (între anul 2018 și anul 2022) mai multe eleve aflate în situații vulnerabile. Până la momentul la care cele întâmplate au ajuns în atenția jurnaliștilor, conducerea liceului a preferat să ascundă cazul, pentru a proteja reputația școlii, în detrimentul adoptării unor măsuri ce ar fi trebuit să asigure siguranța elevilor. Odată ce subiectul a devenit de interes pentru reprezentanții presei și ai organelor de achetă, profesorul în cauză ar fi fost silit să demisioneze.

Consiliul Național al Elevilor consideră inacceptabile astfel de atitudini venite din partea celor care ar trebui să fie garanții respectării legislației în vigoare și a celor care ar trebui să se asigure că elevii se află în deplină siguranță pe parcursul școlarizării și constată cu stupefacție faptul că în ultima perioadă ies la iveală tot mai frecvent cazuri în care cadre didactice adoptă un comportament eronat în relația cu elevii.

 
În acest sens, reprezentanții elevilor solicită autorităților, în contextul elaborării noului pachet legislativ pentru educație, deziderat prevăzut în proiectul „România Educată”, să elaboreze un set clar de proceduri menite să asigure intervenția rapidă și eficientă în cazurile de abuz sesizate la nivelul școlii, astfel încât siguranța elevilor și a celorlalți membri ai comunității școlare să nu poată fi pusă în pericol sub nicio formă.

De asemenea, pentru a preveni astfel de cazuri de hărțuire sexuală, este necesar ca managerii școlari să înțeleagă cât de răspândit și nociv este acest fenomen, și, ca atare, fiecare director să desfășoare analize de nevoi ale unităților de învățământ pe care le conduc, care să stea la baza implementării, alături de reprezentanți ai elevilor, profesorilor, părinților, autorităților locale, serviciilor de protecție a copilului și a polițiștilor responsabili de siguranța școlară a unor politici menite să prevină orice incident abuziv. Situația din cadrul Colegiului Tehnic „Simion Mehedinți” ne face să tragem un semnal de alarmă asupra unui alt aspect extrem de important, și anume nevoia de sprijin psihoemoțional a elevilor care ajung, din ce în ce mai des, victime ale fenomenlor de violență, abuz și bullying.

 

„Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu nu foarte mult timp în Colegiul Tehnic „Simion Mehedinți” Codlea este de netolerat. Profesorii sunt cei care ar trebui să reprezinte modele de etică, integritate și comportament pentru elevi, cât și să combată orice formă de abuz. Cerem autorităților competente să trateze cu maximă seriozitate și responsabilitate acest caz și să sancționeze ca atare eventuale derapaje, acolo unde ele sunt sesizate și probate corespunzător.”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/young-woman-defending-herself-sexual-harassment-boss-workplace-woman-defending-herself-sexual-harassment-boss-image181787959

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.