Caz de profesoară care a vândut tot și s-a mutat din oraș pentru o catedră care nu mai e sigură, relatat de liderul USLIP Iași

Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași, a relatat public despre cazul unei profesoare care a vândut tot ce avea și s-a mutat în alt oraș pentru o catedră care, în urma măsurilor de austeritate, nu mai e sigură.

Lăcustă a dat mai multe exemple de situații în care măsurile de austeritate luate de Guvern au complicat viața cadrelor didactice.

Primul caz prezentat de sindicalist a fost al unei profesoare de matematică din Târgu Frumos care, după 20 de ani de navetă, a reușit să se titularizeze pe o catedră din Iași, împărțită în două școli. Potrivit președintelui sindicatului din Iași, aceasta riscă acum să piardă postul, fiind vulnerabilă în fața restructurărilor.

„Ea nu știe ce va face. Era fericită că după 20 de ani de navetă Iași-Târgu Frumos a reușit să ajungă în Iași pe o catedră despărțită în două unități de învățământ. Acele ore din cele două școli vor fi folosite cu siguranță de școala respectivă pentru a completa normele profesorilor de acolo. Sau dacă se va intra în restrângere de activitate, această profesoară va fi prima care va pleca, pentru că are catedra împărțită în două școli, iar pe metodologia actuală spune că aceștia sunt primii care pleacă. Logic ar fi să spună că se întoarce de unde a plecat, dar în Târgu Frumos școala a scos postul la Titularizare”, a spus Laviniu Lăcustă, citat de Ziarul de Iași.

„Un alt caz este al unei doamne din Bârlad care a vândut tot și s-a mutat în Brașov, doar că acel loc pe care l-a ocupat se pare că nu va mai fi valabil. Însă nu mai are unde să se întoarcă. Acestea sunt situații pe care domnul ministru ori nu le are în vedere, ori dacă le are în vedere nu știu cum le va rezolva. Vorbim despre oameni, nu despre cifre și statistici”, a adăugat președintele USLIP Iași.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.