


Marius Nistor, liderul FSE Spiru Haret, avertizează că, în urma măsurilor de austeritate, catedrele de fizică și biologie vor rămâne descoperite.
Într-o declarație acordată Digi 24, el a afirmat că situații de acest tip vor apărea și în învățământul preșcolar.
„Avem, în momentul de față, discipline care sunt deficitare ca resurse umane. Ori, în condițiile în care plata cu ora — care permitea la un moment dat colegilor noștri să suplinească absența resursei umane — este acum diminuată la jumătate, vor renunța la ea. Astfel că, de la începutul anului școlar, pe discipline precum fizica, biologia, dar chiar și în învățământul preșcolar, catedrele vor fi descoperite.Sunt măsuri care afectează sistemul de învățământ românesc. E o abordare contabilă”, a mai explicat sindicalistul, la Dogi 24.
„Nu e vorba doar de afectarea profesorilor, ci și a elevilor. În momentul de față, în mediul rural, avem cadre didactice cu normele constituite în mai multe unități școlare. În situația în care norma de predare crește cu 2 sau 4 ore, asta înseamnă că vor avea nevoie de 5–6 unități școlare pentru a avea norma completă. Asta înseamnă zeci de kilometri pe zi, în condițiile în care autoritățile locale nu decontează naveta. Primarii spun că nu au bani. În situația asta, e clar că nu vom avea profesori în multe unități școlare. Aceste probleme o să apară și în micul urban, și în marele urban”, a mai spus Marius Nistor,