Carmen Tică, directoare: Când au auzit de ore remediale, unii părinți au intrat în panică

Carmen Tică, directoarea Colegiului Național Elena Cuza din București, a relatat că, atunci când au fost informați despre orele remediale, părinții elevilor din școala pe care o conduce au avut diverse reacții: unii au intrat în panică, alții au spus că acesrea nu le sunt necesare copiilor lor.

În cadrul emisiunii ”Viitor pentru România”, realizată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News, directoarea a povestit cum i-a convins pe părinți că este o idee bună ca și copiii lor să participe la orele remediale.

”Am început implementarea acestui program de învățare remedială. Am avut, însă, grijă de a transmite sau de a comunica cu părinții și de a le explica, prin intermediul doamnelor profesor de la învățământul primar că este vorba despre o educație remedială, dar nu doar atât. Remedial în sensul de a repara ceva, de a aduce în discuție doar aspectul acesta de remediere parcă n-a fost suficient. Pentru că, dacă am parcurs metodologia, am văzut că este vorba și de susținerea copiilor capabili de performanță, de dezvoltarea unor competențe transversale, deci nu este doar o educație remedială”, a declarat Carmen Tică.

”În momentul în care am comunicat în acest fel, am avut susținerea părinților, în sensul de a-i lăsa pe copii să participe la acest program. Inițial, când au auzit de remedial, au zis: <Noi nu avem nevoie. Copiii noștri nu se încadrează în acest tip de învățare.> Sau au intrat în panică: <Există ceva ce nu este în regulă în dezvoltarea competențelor copiilor noștri, de e nevoie de o învățare remedială?>

Bineînțeles, mulți ne-au spus: <De ce e obligatoriu, doar pentru că domnii profesori trebuie să mai aibă două ore în plus?, pentru că așa există acum aceste reglementări?>.

Deci, spuneam, comunicând foarte bine, prin intermediul cadrelor didactice, am explicat ce vom face în cadrul acestor ore, cum anume se vor desfășura și, atunci, avem de partea noastră părinții și copiii participă la aceste ore de învățare remedială”, a explicat directoarea de Colegiu Național.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.