O elevă în vârstă de 16 ani din Miercurea-Ciuc a împrumutat aproape 300 de cărți de la Biblioteca Județeană „Kájoni János” în doar un an, devenind unul dintre cei mai activi cititori. Borboly Eszter este […]
Mircea Miclea, fost ministru al Educației, afirmă că decizia de a introduce în programa obligatorie materii precum Istoria Holocaustului și Istoria comunismului a fost luată mai degrabă din oportunism politic. „Cred că introducerea Istoriei Holocaustului […]
Filosoful Gabriel Liiceanu a reacționat, într-i declarație transmisă Spotmedia, față de decizia Academiei Române de a nu-l primi pe scriitorul Mircea Cărtărescu ca membru. Liiceanu vorbește despre posibilitatea de a desființa instituția în actuala ei […]
Elevii premiați la olimpiade și la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării se vor putea înscrie și anul acesta la liceu fără a mai susține Evaluarea Națională și fără a li se mai […]
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat un calendar rarefiat în ceea ce privește adoptarea planurilor-cadru pentru liceu. După perioada de dezbatere publică, al cărei final prognozat este pe 6 martie, urmează încă două […]
Despre suprasolicitarea elevilor Profesorul Flavian Georgescu, antrenor de olimpici la matematică și fost olimpic național, le oferă părinților, cadrelor didactice și elevilor sfaturi despre cum să abordeze relația cu școala, cum să se raporteze la […]
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, găzduiește, astăzi, a doua dezbatere în format fizic despre planurile-cadru. Potrivit unui comunicat tranmis de Ministerul Educației și Cercetării, dezbaterea va avea loc în intervalul […]
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în seara aceasta, că sistemul de educație nu mai poate continua, la nivel liceal, cu modelele care sunt aplicate în acest moment, în aproape toate disciplinele de […]
Testarea antidrog a elevilor în unitățile de învățământ sau în centre specializate duce la incriminarea minorului, care doar adaugă alte traume copilului consumator sau nu, afirmă organizația de părinți FePAL. Federația Părinților și Aparținătorilor Legali […]
23,6% din directorii de școli din țara noastră sunt angajați fără concurs, prin detașare în interesul învățământului. Procentul reiese din raportul referitor la starea învățământului preuniversitar în anul 2023-2024, publicat, astăzi, de Ministerul Educației și […]
Închide
Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla
primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații
sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de
bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară
sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de
părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat,
alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau
programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate