FePAL: Testarea antidrog a elevilor în școală sau în centre specializate duce la incriminarea minorului

ID 350347346 © Chaleng Ngamsom | Dreamstime.com

Testarea antidrog a elevilor în unitățile de învățământ sau în centre specializate duce la incriminarea minorului, care doar adaugă alte traume copilului consumator sau nu, afirmă organizația de părinți FePAL.

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali – FEPAL salută interesul pe care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a arătat față de problematica consumului de droguri de către minori.

FEPAL însă vine să atragă atenția asupra unor aspecte foarte importante care trebuie considerate în privința consumului de droguri în rândul minorilor:

  • Consumul de tutun este trambulina spre consum de droguri iar copiii încep să consume tutun ((fumat, vapat, electronic etc.) încă de la 7 ani;
  • Minorii încep să consume droguri de la vârste din ce în ce mai mici, 9-10 ani;
  • Costul drogurilor a devenit unul accesibil, iar achiziționarea este facilă;
  • Controlul traficului de droguri devine tot mai dificil din cauza diversificării constante a substanțelor disponibile, multe fiind produse în prezent din amestecuri de substanțe de uz comun;
  • Consumul de droguri a devenit în prezent un fenomen social, ceea ce face ca fiecare copil să fie expus riscului de a deveni consumator de droguri;
  • Părinții nu au cunoștințele necesare pentru a putea recunoaște dacă copilul lor consumă droguri, chiar și ocazional;
  • Profesorii nu au cunoștințele necesare pentru a putea recunoaște dacă un elev a consumat droguri eventual;
  • Campaniile de prevenire a consumului de droguri desfășurate în prezent în școli au un impact aproape zero. Majoritatea sunt adresate elevilor de liceu, în ciuda faptului că debutul consumului are loc, de obicei, în gimnaziu.
  • Strategiile campaniilor de prevenire a consumului de droguri (mesaje, prezentare, cei care prezintă) folosite până acum nu au dat rezultate, proporția copiilor consumatori de droguri fiind în creștere.

Concluziile FePAL cu privire la acest subiect:

  • Considerăm că testarea elevilor în școală sau în centre specializate duce la incriminarea minorului, care doar adaugă alte traume copilului consumator sau nu.
  • Minorul consumator are nevoie de sprijin și nu trebuie tratat ca un delicvent.
  • Prevenția trebuie să înceapă cu înăsprirea legislației pentru combaterea consumului de tutun de către minori și monitorizarea aplicării ei in toate cazurile.
  • Doar spitalizarea pentru dezintoxicare supravegheată, soluția cea mai răspândită în România pentru tratarea adicțiilor de substanțe interzice, este departe de a fi o metodă de succes.
  • Conceperea viitoarele centrele de tratament a adicției cu doar câțiva psihologi și poate niște profesori de sport are mari șanse să ducă la risipirea banului public. Tratamentul adicțiilor, mai ales la minori, presupune un efort mult mai mare. Există în România diferite centre private cu diferite rate de succes care pot constitui modele bune de referință.

 

”O cercetare exploratorie comandată de Guvernul României asupra consumului de droguri în rândul minorilor detaliază situația prezentă anterior. Un astfel de demers trebuie continuat, atât în rândul copiilor, dar și în rândul părinților și al școlii”, transmite organizația.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.