Universitățile din Iași sunt printre cele mai afectate de modificările recente aduse Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aproape jumătate dintre proiectele de modernizare și dezvoltare a infrastructurii academice au fost eliminate de pe […]
Pe 23 octombrie, între orele 17:30 – 19:30, Casa Umorului Desenat din Brăila devine un spațiu imersiv, traversat de sunete, lumini și emoții. Acolo, apa prinde glas prin artă, în cadrul proiectului ARBORESCENT.AFLUENT. Într-o seară […]
Cercetătorul român Paul Nicu, membru al comunității Universității Babeș-Bolyai (UBB) din ClujpNapoca, face parte dintr-o echipă internațională de cercetare condusă de laureatul Premiului Nobel Ben L. Feringa, care a reușit o premieră mondială în domeniul […]
Studenții Universității Transilvania din Brașov se pregătesc să iasă în stradă, nemulțumiți de decizia conducerii instituției de a impune prezența obligatorie la toate activitățile didactice. Protestul este programat pentru miercuri, între orele 16:00 și 19:00, […]
Clădirea Liceului „Dimitrie Bolintineanu” a suferit avarii uşoare în urma exploziei de la blocul de locuinţe din Calea Rahovei, însă nu există risc de colaps, potrivit raportului întocmit de Inspectoratul de Stat pentru Construcţii (ISC). […]
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, vineri, că ghidurile pentru prevenirea adicţiilor, realizate în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA), au ajuns în şcoli. Acestea oferă […]
Ministrul Educaţiei, Daniel David, atrage atenţia asupra nivelului ridicat al violenţei din unitățile de învățământ şi susţine că, deşi există numeroase proceduri şi comisii pentru gestionarea acestor situaţii, multe școli nu le cunosc sau nu […]
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) a anunțat, sâmbătă, că o parte dintre activitățile didactice ale Facultății de Matematică și Informatică (FMI) vor fi relocate din Cluj Innovation Park (Dealul Lomb) către spații din apropierea sediilor […]
Universitatea din Cambridge, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din lume, are de acum un Lectorat de limba română, înființat în cadrul Facultății de Limbi Moderne și Medievale și de Lingvistică (MMLL). Lectoratul […]
Un profesor universitar de la Facultatea de Drept a Universității Spiru Haret din Brașov, împreună cu un presupus complice și mai mulți studenți, au fost trimiși în judecată sub suspiciunea de luare/dare de mită și […]
Închide
Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla
primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații
sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de
bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară
sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de
părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat,
alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau
programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate