fbpx

Asociația Elevilor din Constanța protestează față de obligarea școlarilor să participe la parada pentru Ziua Orașului

Sursă foto: asociatiaelevilor.ro

 

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) condamnă obligarea elevilor de a participa la parada cu ocazia Zilei Orașului Constanța. Elevii descriu această practică drept ”o reminiscență a perioadei de dinainte de anul 1989 și care ne amintește cu tristețe că mentalitatea conducătorilor orașului nu s-a schimbat foarte mult.”

Redăm, integral, comunicatul Asociației:

Marți, 21 mai a.c., Primăria Constanța organizează pentru al doilea an la rând o paradă cu ocazia zilei orașului, mai exact o defilare pe străzile acestuia, la care iau parte „2000 de participanți: sportivi, olimpici, militari, jandarmi călare, studenți, elevi, cadre didactice, artiști, înalte fețe bisericești, reprezentanți ai etniilor dobrogene și oficialități” care ”vor saluta cu respect orașul pe traseul Bd. Tomis-Piața Ovidiu;”, așa cum arată postarea de pe pagina oficială de Facebook a Primăriei.

 

Din informațiile obținute de AEC pe surse, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a trimis o adresă circulară către unitățile de învățământ din județ prin care le-a fost solicitat să aducă elevi la această manifestare. Deși există școli care au oferit opțiunea elevilor de a participa, fără nici-o imperativitate, reprezentanților asociației le-a fost reclamat că în licee precum Liceul Tehnic Pontica sau Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, elevii ar fi fost anunțați că vor participa la paradă, fără a putea alege acest lucru.

 

Considerăm aceste întâmplări ca fiind oglindirea situației de anul trecut, atunci când ordine „de la centru” au scos sute de elevi și studenți în stradă, pentru a defila în această paradă ce poate fi ușor asemănată cu cele pe care le observăm, de regulă, în țări precum Coreea de Nord, țări comuniste unde liberul arbitru este un mit, iar atunci când este vorba despre salutarea sau aprecierea liderilor toți cetățenii trebuie să se conformeze.

 

Urmărind programele de acest gen, ne întrebăm ferm: Are nevoie orașul nostru de festivisme sau de o mai mare atenție asupra felului în care e gestionat? Solicităm ferm primarului Constanței, Decebal Făgădău, să dovedească interes real față de oraș, investind în educația de la nivel local, deoarece acesta e singurul mod prin care cetățenii pot ajunge să iubească orașul, așa cum edilul îndeamnă. De asemenea, somăm Inspectoratul Școlar Județean Constanța să se dezică de astfel de evenimente și să nu promoveze atitudini demne de regimurile totalitare.

Citește și

Vloggerul Selly: ”Eu ies la vot!”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.