


Numărul elevilor din învățământul primar și gimnazial care învață în clase simultane, cu un singur cadru didactic la mai mulți ani de studiu, a ajuns la 99.354 în anul școlar 2025-2026, o creștere de 12,14% față de anul precedent, potrivit datelor privind elevii înmatriculați publicate de Guvern. Anunțul vine în contextul lansării campaniei „Investiție în educație”, inițiată de Organizația Salvați Copiii și brokerul de investiții Investimental, care invită mediul de afaceri să susțină financiar educația copiilor vulnerabili.
Potrivit organizației, noul an școlar debutează într-un context dificil pentru sistemul de învățământ românesc: 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani se află în afara școlii, iar sistemul funcționează cu 4.321 de cadre didactice mai puține decât în urmă cu un an, dintre care 3.208 plecări s-au înregistrat în mediul rural. Învățământul liceal a pierdut 3.187 de profesori exact în anul în care numărul elevilor de liceu a crescut cu aproape 30.000.
Extinderea predării simultane este descrisă ca o consecință directă a reducerii numărului de cadre didactice, fenomen resimțit mai ales în școlile mici și în zonele rurale, unde un singur profesor este nevoit să predea simultan la mai multe niveluri de studiu, în aceeași sală de clasă.
„Sărăcia nu înseamnă doar lipsa resurselor, ci și lipsa perspectivelor. Atunci când un copil este obligat să aleagă între nevoile de astăzi și șansa de a învăța pentru mâine, viitorul său începe să se îngusteze”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii.
Prin campania „Investiție în educație”, Salvați Copiii propune un produs simbolic inspirat din lumea financiară, denumit ETF – Educația Tinerilor în Formare, lansat la Bursa de Valori București. Portofoliul nu conține produse financiare, ci poveștile reale ale unor copii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială, accesibile pe site-ul Investimental, de unde utilizatorii pot fi direcționați către pagina de campanie a Salvați Copiii.
Organizația propune companiilor două formule de finanțare, construite pe bugetele reale ale centrelor de zi. Un modul „Școală după Școală” pentru 20 de copii costă 184.000 de lei pe an școlar (aproximativ 35.000 de euro), acoperind un cadru didactic și un asistent social dedicați, masa caldă zilnică, rechizite și sprijin alimentar pentru familii de două ori pe an. Costul pe copil este de 766 de lei pe lună. Un al doilea modul, pentru 40 de copii, cu echipă completă formată din coordonator de proiect, asistent social și cadru didactic, costă 383.000 de lei pe an (aproximativ 73.000 de euro).
Salvați Copiii își propune mobilizarea a 200 de companii, prag considerat necesar pentru a schimba parcursul primilor 2.000 dintre cei peste 26.000 de copii care nu au ajuns să fie înscriși la Evaluarea Națională din acest an. Companiile plătitoare de impozit pe profit se pot implica prin contracte de sponsorizare sau prin redirecționarea diferenței neutilizate prin Formularul 177, în limitele prevăzute de Codul fiscal, iar microîntreprinderile prin sponsorizare directă. Organizația propune și un parteneriat multianual, pe trei ani, precum și mecanismul „Matching Gift”, prin care o companie poate dubla donațiile lunare ale angajaților.
„Investițiile la bursă se construiesc cu răbdare, consecvență și o perspectivă pe termen lung. […] Educația Tinerilor în Formare – ETF – este un produs simbolic, format din poveștile copiilor care au nevoie de noi, însă investiția pe care o propunem este cât se poate de reală”, a declarat Valentina Berevoianu, CEO Investimental.
Datele prezentate de organizație arată amploarea problemei la nivel național: 1,2 milioane de copii (32,4%) din România trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, rata de abandon școlar este de 16%, iar educația timpurie cuprinde doar 75,7% dintre copii, cea mai scăzută rată din Uniunea Europeană. Studiul realizat de Salvați Copiii în vara anului 2025 arată că aproape două treimi dintre familiile din programele organizației nu pot acoperi cheltuielile legate de participarea copiilor la educație fără sprijin extern, iar 59% nu își pot ajuta copiii la teme.
Rezultatele Evaluării Naționale din 2026 confirmă impactul acestor decalaje: doar 64,91% dintre elevii intrați în școală acum nouă ani au obținut medii peste 5, cu diferențe de peste 40 de puncte procentuale între județe – de la 43,06% în Călărași la 84,06% în București. Mai puțin de jumătate dintre elevii care au susținut toate probele (48,47%) au obținut medii peste 7.
De asemenea, rezultatele evaluării PISA, publicate de OCDE pe 8 septembrie, arată că 47,7% dintre elevii români de 15 ani se situează sub nivelul minim de competență la citire, 51,9% la matematică și 45,8% la științe, decalajul dintre elevii avantajați și cei vulnerabili fiind considerat de organizație unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale sistemului educațional românesc.
„Aproape 60% dintre familiile cu care lucrăm zi de zi nu își permit să susțină accesul copiilor la educație. […] Pentru acești copii, programul «Școală după Școală» este șansa de a rămâne în sistemul de educație”, a declarat Iulian Trandafir, Președintele Salvați Copiii România.
O profesoară face naveta cu barca pentru a preda în două școli din județul Tulcea