


Ancheta Comisiei de Etică Universitară a Politehnicii București în cazul lui Călin Georgescu, vizat pentru posibile abateri de la etica și deontologia universitară, este blocată de suspendarea contractului său individual de muncă. Sesizarea a fost depusă la 5 decembrie 2024, însă cercetarea nu poate fi finalizată și nu există, până în prezent, o hotărâre pe fond, potrivit unui răspuns transmis de rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, la solicitarea News.ro.
Sesizarea a fost depusă la numai zece zile după ce Călin Georgescu câștigase primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, cu 22,94% din voturi. Un cadru didactic a sesizat Comisia de Etică în legătură cu declarațiile publice, pozițiile și parcursul profesional al lui Georgescu.
Potrivit raportului anual al Comisiei de Etică Universitară, sesizarea a fost transformată în Dosarul nr. 49/05.12.2024. Documentul, care prezintă cazul în formă anonimizată, precizează că un cadru didactic a solicitat analizarea comportamentului, afirmațiilor și acțiunilor unui alt cadru didactic de la Universitatea din Pitești „prin prisma acțiunilor sale extremiste și antidemocratice”.
Rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, confirmă existența sesizării și explică motivul pentru care procedura nu a ajuns la o soluție pe fond.
La momentul depunerii sesizării, contractul individual de muncă al lui Călin Georgescu era deja suspendat, până la 6 februarie 2025. Ulterior, suspendarea a fost prelungită până la sfârșitul anului universitar 2025-2026.
Potrivit lui Costoiu, suspendarea contractului reprezintă „o împrejurare obiectivă” care afectează desfășurarea procedurii, în condițiile în care verificările Comisiei de Etică pot produce consecințe juridice asupra statutului profesional al persoanei cercetate.
„Se impune respectarea garanțiilor procedurale privind dreptul la apărare și caracterul contradictoriu al cercetării”, arată rectorul Politehnicii București, citat de News.ro.
În aceste condiții, CEU nu poate continua cercetarea pe fond și nu poate adopta o hotărâre finală cât timp contractul de muncă este suspendat.
„Prin urmare, pe durata suspendării contractului individual de muncă, CEU nu poate continua cercetarea pe fond și nu poate adopta o hotărâre finală în dosarul care îl privește pe domnul Călin Georgescu”, precizează Mihnea Costoiu.
Rectorul susține că procedura va putea fi reluată și finalizată după încetarea suspendării contractului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 199/2023, a Codului-cadru de etică și deontologie universitară, a regulamentelor interne și a Codului muncii.
Călin Georgescu a ajuns la Universitatea din Pitești în 2021, unde a desfășurat inițial activități didactice plătite cu ora.
În 2022, el a devenit lector universitar în cadrul Departamentului de Inginerie a Mediului și Științe Inginerești Aplicate. Pentru ocuparea postului a participat la un concurs la care a fost singurul candidat.
Potrivit declarației de avere, în calitate de lector universitar, Georgescu avea un salariu lunar de aproximativ 6.000 de lei.
Contractul său de muncă a fost suspendat la cerere începând cu 25 noiembrie 2024, imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Universitatea din Pitești a precizat pentru News.ro că, pe durata suspendării, Georgescu nu a beneficiat de drepturile salariale aferente funcției didactice.
„Activitatea domnului Călin Georgescu a făcut obiectul unei cercetări însă, fiind suspendat, nu se poate finaliza această acțiune”, au transmis reprezentanții universității.
Potrivit Politehnicii București, Comisia de Etică va putea relua procedura după încetarea suspendării contractului individual de muncă al lui Călin Georgescu. Până atunci, sesizarea din 5 decembrie 2024 rămâne fără o soluție definitivă asupra fondului.
Daniel David: Am o oarecare simpatie față de examenul separat de admitere la liceu