


Mibai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că posturile distribuite în ședințele publice nu ar trebui să dispară brusc, însă se pot întâmpla și erori la acordarea acestora.
Observația ministrului a venit ca urmare a unui comentariu care i-a fost adresat pe pagina sa de Facebook.
„Dacă tot nu s-a revenit la norma de 18 ore și trebuie să ne plimbăm la 50+, vă rog ca măcar să nu mai fim bătaie de joc în ședințele publice: posturi care dispar peste noapte, două persoane pe același cod și multe altele”, i-a transmis un cadru didactic.
„Ședințele publice trebuie să se desfășoare corect, transparent și cu respect față de cadrele didactice. Posturile nu ar trebui să <<dispară peste noapte>>, dar pot exista și anumite erori. Acolo unde sunt erori, ele trebuie corectate; iar acolo unde există o explicație obiectivă, aceasta trebuie comunicată clar celor afectați”, a fost răspunsul ministrului.
Posturi ședințele publice