fbpx

25.500 de euro pe an, câștigul din meditații al unui profesor din Rădăuți

Photo 59853791 © Mccallk69 | Dreamstime.com

Un profesor din Rădăuți a declarat la ANAF că în anul 2021 a câștigat din meditațiile cu elevii 127.399 de lei, adică circa 25.500 de euro. Profesorul a încasat în fiecare lună aproximativ 10.600 de lei, adică 2.100 de euro, pe lângă leafa lunară, potrivit Ziare.com.

Acesta este cel mai mare câștig obținut din meditații care a fost declarat anul trecut, la Administrația Finanțelor Publice Suceava, din suma încasată dascălul plătind impozite de 12.740 de lei. Îl urmează un profesor din Suceava cu 98.250 de lei, adică aproximativ 19.650 de euro obținuți din meditații anul trecut, cu aproximativ 1.650 de euro pe lună.

În evidențele ANAF transmise către cotidianul Monitorul de Suceava, la mare distanță de cei doi dascăli este un profesor din Fălticeni care în 2021 a adunat 15.300 de lei doar din meditațiil, 10% returnându-i sub formă de impozite.

Doar 55 profesori din județ și-au declarat veniturile suplimentare. Un profesor din Arad a declarat venituri de 5.000 de euro pe lună din meditaţii, a anunțat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.