fbpx

Iulian Cristache (EDUPART): Înțeleg poziția sindicatelor, dar de data aceasta ne opunem categoric

Iulian Cristache, liderul EDUPART, afirmă că organizația pe care o reprezintă se opune categoric examenelor de admitere în colegii, inclusiv în varianta rezultată după discuția între Ministerul Educației și sindicate.

Ce spune Iulian Cristache:

Dezbaterea publica pentru noua lege a educației se apropie de final.
Sunt multe amendamente depuse, am înțeles că peste 1000 (numai noi am depus 105), ceea ce denotă că e loc de mai bine. Categoric, nu toate amendamentele pot fi luate în considerare, dar… dacă ne uităm la reacția partenerilor sociali, și nu numai, e clar că ME trebuie să plece urechea. Altfel, vom vorbi de o noua lege care va fi amendată fix ca L1/2011. Dacă se va întâmpla asta, mai bine stăm cu actuala lege. Nu-mi doresc schimbare de dragul de a face ceva de mântuială.

Am văzut că ieri au fost sindicatele, cel mai puternic partener de dialog social în raport cu ME. Vorbim de două sindicate care au în spate peste 250k de membri cotizanți. Membri cotizanți înseamnă o mare responsabilitate pentru cei doi președinți, nu e ușor să ai o atitudine echilibrată, astfel încât să urmărești calitatea sistemului educational dar și mulțumirea deplina a membrilor.

După întâlnirea de ieri am văzut că s-ar fi convenit, cel puțin asa reiese din comunicarea transmisă, asupra examenului de admitere la Colegii. Declar că nu am înțeles mare lucru asupra modului de susținere a acestei admiterii, dar… se pare că ce s-a convenit nu schimba cu nimic datele problemei. Beneficiarii principali ai sistemului sunt elevii, nu părintii , nu profesorii. Așadar, Federația are obligația de a trage un semnal de alarma atunci când proiectul nu concordă cu principiile echitații și transparentei. Mă refer doar la acest examen de admitere, nu la alte puncte convenite de sindicate și minister. Repet, înțeleg poziția sindicatelor, dar de data aceasta ne opunem categoric. Fed nu susține sub nicio forma admiterea la Colegii, avem tot dreptul de a ne opune și a reprezenta interesele părinților. Avem un sondaj la care au răspuns peste 65k de părinți, nu 100, 1000 sau 2000. 65k!

ÎN CONCLUZIE, NU VOM SUSȚINE NICIODATĂ INTERESELE NELEGITIME ALE CONDUCERILOR ACESTOR COLEGII CARE VOR SĂ SUSȚINĂ ACESTE EXAMENE.
Nu o spunem doar noi, o spun și alte ONG-uri cu activitate relevantă, inclusiv o importantă instituție de nivel internațional, OECD.

INTERESELE acestor colegii sunt mai mult decât evidente, am mai spus-o, primează doar interesul de NATURĂ FINANCIARĂ, nu altceva.
CA VARIANTĂ DE COMPROMIS, AM LANSAT IDEEA DE ADMITERE LA COLEGII CU CONDIȚIA CA FIECARE U.I. SĂ-ȘI SELECTEZE ELEVII DOAR PENTRU O SINGURĂ FORMAȚIUNE DE STUDIU, NU PENTRU 90 SAU 75% (ce să vezi, asta e marea concesie făcută de ACC, cum or fi gândit… habar nu avem).
Daca ME va lăsa această admitere, Fed va încerca să atace prin toate mijloacele posibile și legale.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.