Închide
Cum care festival, ei asta-i bună! Bucharest Science Festival! Serios, vă uitați prea mult la știri. Ia lăsați un pic telecomanda aia și comentariile de pe facebook și ochi și urechi la mine!
De câțiva ani încoace, o mână de oameni organizează un festival de știință dedicat copiilor, profesorilor și celor care au chiulit de la orele de fizică și chimie și au rămas cu niște mustrări de conștiință. Nu, nu vă uitați lung la mine că eu am fost prezent la ore doar că n-am înțeles mare lucru. Am auzit de acest festival în urmă cu câțiva ani și m-a încântat teribil ideea. Am pus mâna pe telefon, am sunat și am întrebat, domnu’, mai aveți locuri libere? Da, sigur, câți sunteți? Păi, eu și niște sute de copii. A, nici o problemă, este loc pentru toți. Și în câteva minute am primit o listă cu o mulțime de evenimente și ateliere de mi se scurgeau ochii după ele ca politicienilor după guvernare. Primul la care m-am oprit a fost Salonul de Știință al Școlilor. Am format câteva grupe de elevi, au discutat cu profesorii lor de fizică, biologie și chimie, s-au învârtit de materiale și au pregătit niște experimente pe care le-au prezentat unor colegi de-ai lor din alte școli. Când s-au dus prima data, am avut niște emoții de-am zis că mor. I-am dăscălit vreo două ore, băi, aveți grijă, să nu explodați ceva pe-acolo, să fiți atenți cu circuitele electrice, băgați de seamă cu firele alea înfipte în lămâi, în fine, ca omul cu mustrări de conștiință. Stați, domnu’, nu vă faceți griji, ne descurcăm.
Și s-au descurcat. Când am văzut în curtea Muzeului de Geologie din București niște sute de copii perindându-se pe la mesele alea, curioși, întrebând, da’ pot să fac și eu, da’ aia cum funcționează, și roboții ăia cum i-ați făcut, efectiv nu mi-a venit să cred. Aia era ora de științe pe care mi-am imaginat-o dintotdeauna. Au urmat multe altele. Expoziții de știință, experimente și demonstrații, conferințe și dezbateri, documentare, am vizitat Centrul CAMPUS (Centrul de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse și Procese Inovative) din cadrul Universității București, fabrica de elicoptere de la Ghimbav (Brașov), am făcut cunoștință cu specialiști de la ESA (Agenția Spațială Europeană), ce mai, o nebunie.
Științifică.
Ăla a fost momentul în care, în mintea mea, s-a făcut lumină cu privire la felul în care ar trebui să se întâmple orele de biologie, fizică și chimie din școlile noastre. Nu după programe școlare făcute să gâdile orgoliile sindicatelor, nu după viziunea de secol XIX a unor experți în educație care gândesc planurile-cadru din pix, în spatele unor birouri ticsite cu dosare. Ci așa. Cu oameni conectați la cele mai recente descoperiri în știință, aducând copiii să pipăie tehnologia, s-o înțeleagă, să vorbească cu specialiști care trăiesc, visează și mănâncă pe pâine gândirea științifică.
Între timp a venit pandemia. Așa, și? Hai în online, că avem multe de văzut și de vorbit. Și, uite așa, festivalul s-a mutat de anul trecut încoace, pe zoom. Uite, de pildă, anul ăsta, din câte am tras eu cu urechea, se anunță o Zi a Spațiului, cu expoziții și dezbateri, o vizită virtuală la reactorul de fuziune aflat în constructie in sudul Frantei, interviuri cu niște autori Humanitas pe care-i cam știe oleacă de lume (Jim Baggot, David Whitehouse, Alexandru Stermin), un eveniment cu prezentare de carte dedicat vaccinării și o dezbatere despre încurajarea educației științifice la care am eu așa un sentiment că nu o să mă pot abține să nu spun și eu vreo două.
Mustrări de conștiință din copilărie, după cum vă povesteam.
Așa că, ia hai, gata cu politica și îmbrânceala pe facebook, că avem de treabă. Vine festivalu’!
Bucharest Science Festival! Între 22 și 26 septembrie. Iar tema festivalului din acest an este reziliența prin știință. Nu v-am spus? A, nu v-am spus. Ba chiar mi se pare că trebuia să încep cu asta. Mă scuzați. Am lăsat-o mai la urmă ca să vă pun un pic pe gânduri.
Ia imaginați-vă.
Reziliența prin știință…
Ce lume faină am avea, nu?
