fbpx

Grădinița Englishkinder

București - Sector 1

Prezentare

Grădinița Englishkinder s-a fondat în 1983, ca o alternativă educațională, având ca scop învățarea limbii engleze cât și integrarea socială la nivel preșcolar. Grădinița este situată într-o casă veche, românească, proiectat de arhitect Henrieta Gibory Delavrancea, edificiu ce păstrează memoria unor personalități marcante din lumea artistică și medicală care au locuit și au desfășurat activitatea sub acest acoperiș de-a lungul generațiilor.

După mai bine de 35 de ani, Englishkinder a devenit un reper pentru învățământul preșcolar și pentru activitățile educaționale extinse. Grădinița a fost acreditată de către Ministerul Educației, prin ordinul 3429/2010, devenind astfel un partener al sistemului național de învățământ. Englishkinder contribuie la curriculumul școlar cu metode nonformale și conținut educațional complementar, care răspunde nevoilor critice dintr-o societate fundamentată pe informație și cunoaștere. EK își adaptează periodic obiectivele în așa fel încât să răspundă la probleme ce țin de: adaptabilitate, incertitudine, dinamică și globalizare, tehnologie, schimbări climatice, cooperare, multidisciplinaritate, gândire critică etc.

Englishkinder este o instituție acreditată pentru 2 grupe de preșcolari (grupă mică/mijlocie și grupa mare) în regim de program prelungit, cu maxim 32 de copii. In funcție de nr. de copii înscriși se poate extinde planul de școlarizare pentru 3 grupe.

Activități/evenimente incluse în contribuția de școlarizare:

-Lb. franceză (1h/săpt)

-Dans modern (1h/săpt)

-Lb. spaniolă/germană (1h/săpt)

-Muzică cu acompaniament la chitară/alte instrumente (1h/săpt.)

-Evenimente culturale lunare (teatru, circ, concerte, muzee etc.)

-Întâlniri cu părinți și copii

-Întâlniri cu psihologi, experți educație, dezvoltare personală

Activități extracurriculare opționale pentru programul prelungit:

-tenis, dezvoltare personală, înot, artă, alte limbi moderne, excursii, vacanțe etc.

Grădinița asigură personal full-time de îngrijire și pază (cu certificările necesare), administrare, IT și e-learning și management educațional. Grădinița asigură prin contract de colaborare vizite medicale săptămânale pentru evaluarea periodică a sănătății preșcolarilor. Masa este asigurată de furnizorul: Smart Bistro, iar meniul și alimentele sunt stabilite de către instituție în parteneriat cu comitetul de părinți (respectând normele și recomandările de sănătate publică)

Vezi mai mult

Echipa

Echipa noastră reunește fondatori și inovatori ai învățământului preșcolar particular din România dar și tineri care s-au format permanent în grădinița noastră și în universitățile de profil din România. Alături de personalul didactic, în cadrul EK lucrează un paznic și un îngrijitor de copii. Prin contract se asigură vizite lunare ale unor parteneri din alte țări ale U.E. pentru schimburi de bune practici, cursuri și evenimente punctuale. EK asigură de asemenea servicii medicale în cabinetele proprii (medicină dentară și pediatrie)

 

Elena Ghițescu – Președinte, Fondator, Educator (foto)

Universitatea Națională de Arte

Universitatea București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Profesor pentru învățământ primar și preșcolar

Cristina Ecobici – Educator (foto)

Universitatea Transilvania Brasov – Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Profesor pentru învățământ primar și preșcolar

Andreea Dinescu – Educator (foto)

Universitatea București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Profesor pentru învățământ primar și preșcolar

Felicia Dinescu – Educator, Responsabil management educațional,

Universitatea București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Profesor pentru învățământ primar și preșcolar

Iuliana Sirbu – Educator (foto)

Universitatea Hyperion București – Facultatea de stiinte sociale si umaniste

Pedagog scolar

George Kudor – Management și dezvoltare

Universitatea Politehnică București, Universitatea din București

Vezi mai mult

Galerie foto