fbpx

DEUTSCHE SCHULE BUKAREST – Grădiniță

București - Sector 1

Prezentare

La Deutsche Schule Bukarest suntem convinși de faptul că în viață relațiile sunt fundamentale. De aceea, creăm în grădinița si cresa noastră, împreună cu copiii spații ce invită la nașterea și dezvoltarea relațiilor. În grupele noastre mixte de vârstă și interculturale, jocul liber are un rol special: atunci copiii pot învăța, de exemplu, să se respecte reciproc, să rezolve conflicte, și dobândesc abilitatea de a construi relații independente. Considerăm că este una dintre principalele noastre sarcini să îi însoțim în acest proces. (Deutsche)

Noutăți/Activități(Deutsche)

Toate grupele de grădiniță au același program săptămânal, ce cuprinde o gamă variată de cursuri: educație muzicală, sport, activități creative, gastronomie, ieșiri regulate, stimularea limbajului, program pentru preșcolari, săptămâni de proiect și excursii comune. Grupa roșie (clasa pregătitoare) beneficiază de două ori pe săptămână de un program de școală pregătitoare cu una dintre învățătoarele de la ciclul primar. 

Tu ești important pentru mine Deutsche)

În grupele mixte de copii, aceștia se percep uneori ca fiind mai mari, alteori mai mici, mai puternici sau mai slabi, ca având nevoie de ajutor. Astfel de experiențe sunt bază pentru înțelegerea diferențiată și pentru tratarea responsabilă a lucrurilor.

Sunt interesat

Întrebările copiilor sunt discutate cu întreaga grupă. Se caută împreună răspunsuri. Atunci când se acordă atenție intereselor manifestate de ei, aceștia își dezvoltă bucuria de a învăța și de a descoperi.

metodica

Eu aprofundez

Copiii învață într-un tot. Ei nu vor doar să privească lucrurile și să vorbească despre ele. Ei vor și să le palpeze, să le miroasă, să le guste, să le simtă, să experimenteze cu ele. Toate aceste activități sunt permise și stimulate în grădiniță. Percepțiile senzoriale ale copiilor sunt baza pentru o capacitate diferită de imaginație și de gândire. De aceea, copiii vin adesea cu pantalonii murdari și cu mâinile lipicioase acasă, însă numai astfel dobândesc toată experiența necesară și ulterior, la școală, vor fi capabili să gândească adecvat și să perceapă mental legăturile dintre lucruri.

Pot să fac ceva

Să se îmbrace și să se dezbrace singuri, să-și lege singuri papucii, să fie atenți să-și găsească mănușa pierdută, să șteargă singuri o băutură vărsată pe jos, toate aceste lucruri sunt mici pași spre marea independență.

Vreau să cunosc

Mobilul învățării este curiozitatea, și toți copiii sunt extrem de curioși. Acest lucru se dorește a se realiza în grădiniță și este, de asemenea, sprijinit.

metodica 2

Îndrăznesc

Să tăi cu cuțitul/foarfeca, să tăi cu fierăstrăul: copiii vor să facă aceste lucruri „cu adevărat”, și nu doar în joacă. La grădiniță, copiii au voie să gătească, să coacă o prăjitură, să meșterească, să planteze, să-și pună în aplicare propriile idei și încă multe altele.

Am o idee

Desenăm, meșterim, întruchipăm personaje, facem muzică, ne jucăm în nisip, jucăm și inventăm povești: grădinița oferă timpul, posibilitatea și libertatea necesare pentru forme proprii de exprimare. Astfel, copiii își dezvoltă inițiativa proprie și fantezia, își urmăresc ideile, găsesc căi proprii și soluții, sunt inventivi și creativi.

metodica 2

Asta fac cu plăcere

Programul grădiniței se orientează spre nevoile copiilor. O importanță deosebită se acordă jocului. Acesta le face plăcere copiilor, iar ceea ce aceștia fac cu plăcere, fac din toată inima. Timpul de joacă este timpul în care se concentrează asupra unui lucru, dezvoltându-și astfel răbdarea și perseverența.

Aparțin

A fi împreună cu ceilalți înseamnă în primul rând a te jucă cu ceilalți. În strânsă legătură cu acest lucru se află interesul de joacă în comun. În joacă, copiii planifică împreună, învață să-și susțină punctul de vedere, fac compromisuri, încheagă prietenii.

Am ceva de spus

A clarifica lucrurile într-o ceartă, a povesti ceea ce ai trăit, a planifica împreună o excursie, a fi întrebat despre propria părere, a putea să spui ceea ce vrei și ceea ce nu vrei, toate acestea te întăresc. Cine învață să se exprime verbal, cine se poate face înțeles de către ceilalți nu va rămâne neauzit și neînțeles sau neluat în seamă.

Am o sarcină

La grădiniță, copiii preiau sarcini din societate. Să pună masa, să strângă jucăriile după ce s-au jucat, să-i ajute pe ceilalți să se îmbrace, să aibă grijă de un coleg nou. Prin multe astfel de sarcini mărunte copiii învață să preia răspunderea pentru anumite activități și pentru activități comune.

Vezi mai mult

Echipa

Toți angajații școlii se consideră modele pentru elevi și sunt dedicați ideii că învățăm o viață întreagă, dezvoltarea profesională fiindu-le o preocupare permanentă. Decizii transparente, precum și repartizarea clară a competențelor și o comunicare eficientă considerăm că reprezintă condițiile de bază ale unei activități de succes în cadrul școlii noastre. În ceea ce privește consilierea elevilor și părinților avem în vedere nevoile individuale.

Anneke SIEFKEN
Educatoare
Viorica EL CHABA
Supraveghetoare
Franzieska GÜNZEL
Pedagog Social
Francesca CARAIVAN
Coordonatoare Grupa Verde
Anja SCHÖNSLEBEN
Coordonatoare Grupa Galbenă
Cristian CARAIVAN
Asistent Grupa Roșie
Alexandra ORABI
Asistenta Pedagogica
Delia ROȘU
Coordonatoare Grupa Roșie
Susanne BÜDDEMANN
Directoare Grădiniță
Vezi mai mult

Galerie foto