fbpx

UBB a finalizat verificarea tezei lui Bode: „erori de citare” și „unele fragmente plagiate”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a făcut publice concluziile analizei Comisiei de etică asupra tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode. În hotărârea publicată pe site-ul instituției se precizează că s-a constatat o serie de abateri de la bunele norme de publicare: „(1) erori de citare și (2) unele fragmente plagiate”. În teza de doctorat a ministrului de Interne există fragmente plagiate „în 3 din cele 4 puncte ale sesizării înregistrate în 18 octombrie 2022, alte fragmente plagiate fiind identificate în urma analizei interne a UBB”. Acestea reprezintă aproximativ 2.95 % din teză, adică 1923 de cuvinte din totalul de 65.000 cuvinte. 

„Ținând însă cont că textele originale din care s-au preluat fragmente plagiate sunt citate în text și în referințe (cu o excepție), chiar dacă nu acolo unde trebuie și/sau cum trebuie, nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă a derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text; citare acoperitoare etc.). Acest lucru nu schimbă concluzia că există fragmente plagiate”, precizează UBB.

Constatările Comisiei de etică la punctele sesizate:

„Punctul 1 din sesizare: Fragmentul menționat reprezintă traducerea după introducerea la articolul lui Yergin, nu este o traducere a textului lui Dahl, prin urmare aici este vorba despre o eroare de citare, nu de plagiat. Simplu spus, plagiatul înseamnă a prezenta ideile/textul exact (exact wording/words)/imaginile-figurile unui alt autor ca fiind personale, aici fiind însă vorba de o atribuire greșită a textului către un alt autor, nu o asumare a lui de către autorul tezei.

Punctul 2 din sesizare: articolul din care s-a preluat ultimul paragraf de la pagina 57 continuat la pagina 58 este citat doar la al doilea paragraf al paginii 58. În aceste condiții, paragraful inițial necitat pare scris de către autorul tezei, ceea ce este incorect. Lipsa citării corespunzătoare a fiecărui paragraf înseamnă că există fragmente plagiate, mai ales dacă nu există o introducere care să arate că textul care urmează în mai multe paragrafe se subsumează unei teorii/unui autor citat ca atare, chiar dacă nu în fiecare paragraf. Ținând însă cont că lucrarea țintă din care s-a preluat ultimul paragraf de la pagina 57 continuat la pagina 58 este citată în text și în referințe, chiar dacă nu peste tot acolo unde trebuia, nu rezultă însă cu certitudine dacă plagiatul pe fragmentele identificate a fost intenționat sau a derivat din
necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare.

Punctul 3 din sesizare: Paragraful reclamat nu este citat deloc; în plus, se află după nota de subsol 104 prin urmare nu poate fi considerat că nota 104 ar acoperi și acest paragraf, fără o menționare generală sau organizare a textului care să arate/sugereze asta. Așadar, se constată
fragment plagiat prin lipsa citării sursei. Așa cum am menționat deja la punctul 2, și aici, ținând însă cont că lucrarea din care este preluat fragmentul plagiat este citată în text și în referințe, chiar dacă nu peste tot acolo unde trebuia, nu rezultă cu certitudine dacă plagiatul a fost intenționat sau a derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare.

Punctul 4 din sesizare: Raportul nu este citat la paragraful reclamat. Orice citări anterioare nu pot fi extinse implicit și la acest paragraf (fără eventual o asumare explicită în text), unde raportul trebuia citat din nou dacă a fost folosit ca sursă. Altfel, impresia cititorului este că este un text original al autorului tezei. Comisia constată fragment plagiat. Și aici, ca la punctele 2 și 3, reiterăm ideea că ținând însă cont că lucrarea din care s-a preluat fragmentul plagiat este citată în text și în referințe, chiar dacă nu acolo unde trebuia, nu rezultă cu certitudine dacă plagiatul a fost intenționat sau a derivat din necunoașterea a tehnicilor de citare. Cât despre susținerea că sursa Wikipedia a fost modificată recent, nu se confirmă, textul preluat fiind încărcat pe site cu mult înaintea susținerii tezei, fapt verificabil.”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.