
Doi tineri au fost „săltați” de jandarmi din curtea unui liceu din Timișoara, după ce au fost prinși cu droguri asupra lor. „Le-am cumpărat pentru o petrecere”, le-a spus un băiat de 16 ani jandarmilor în timp ce îi dădea un plic cu stupefiante altui tânăr, de 18 ani, scrie opiniatimisoarei.ro.
Cel mai tânăr a pretins că a achiziționat drogurile pentru consum propriu. Niciunul dintre cei doi nu învață la Liceul Tehnologic, unde au fost găsiți de oamenii legii. Jandarmii i-au predat polițistilor de la Direcția de Combatere a Crimei Organizate, care i-au dus la audieri.
După audieri, tinerii au fost lăsați să plece acasă, dar cercetările continuă.
„În cursul zilei de ieri, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, aflat în serviciul de patrulare, a identificat în curtea unui liceu doi tineri, dintre care unul minor, având substanțe interzise asupra lor.
Jandarmilor le-a atras atenția comportamentul suspect al celor doi, iar în urma verificărilor, au descoperit asupra lor plicuri transparente cu substanță pulverulentă cristalină.
Minorul, în vârstă de 16 ani, care nu învăța în liceul respectiv, deținea cea mai mare cantitate din substanța găsită și un cântar electronic. Acesta a declarat că achiziționase materia pentru o petrecere la care urma să participe și că îi oferise prietenului său, cu care era la momentul identificării de către jandarmi, un pliculeț cu substanță pentru consum.
Tânărul în vârstă de 18 ani, care ispășise o pedeapsă privativă de libertate și care fusese eliberat condiționat, a declarat că a achiziționat substanța din curiozitate.
Cei doi au fost conduși de jandarmi la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara pentru îndeplinirea procedurilor, totodată fiind sesizate și autoritățile competente în vederea continuării cercetărilor”, au precizat, pentru opiniatimisoarei.ro, reprezentantii Grupării de Jandarmi Timișoara.
Substanțele au ajuns la laborator pentru verificări, iar primele date arată că acestea sunt etnobotanice.
Rafila: Nu putem sancționa copiii sau adolescenții care consumă droguri, sunt oameni bolnavi