fbpx

Programul „Hai la Olimpiadă!” deschide înscrierile pentru elevii care își doresc performanță la matematică, fizică sau informatică

Fundația Nouă ne pasă a deschis înscrierile pentru programul „Hai la Olimpiadă!”, ediția 2023.

În cadrul programului, elevi de liceu sau gimnaziu din sistemul public de învățământ au acces la pregătire de performanță la disciplinele matematică, fizică sau informatică.

 

Anul acesta, programul este activ printr-o rețea națională de 35 de centre în 17 orașe din întreaga țară. Elevii interesați se pot înscrie până pe 10 octombrie, iar cei selectați în program vor fi îndrumați de cadre didactice cu experiență în instruirea la nivel competitiv.

„Deși programul este denumit „Hai la Olimpiadă!”, scopul său nu se limitează la pregătirea pentru competiții. Ducem mai departe rețeaua centrelor de pregătire pentru că ne dorim ca toți copiii care aspiră la un nivel performant să ajungă la acei câțiva profesori care îi pot duce acolo. Totodată, ni se pare important să consolidăm comunitatea elevilor buni și foarte buni, formată sub îndrumarea profesorilor excepționali, acesta fiind și unul din motivele pentru care cursurile noastre se țin în format fizic, în zilele de sâmbătă”, a spus Dorin Agapie, Coordonator Program.

Înscrierea în programul „Hai la Olimpiadă!” se face prin completarea unui formular disponibil online, pe pagina www.nouanepasa.ro/inscrieri-hlo, de către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor. Criteriile de admitere sunt stabilite de fiecare centru în parte, cu ajutorul cadrelor didactice implicate. Mai mult, dat fiind faptul că centrele de pregătire sunt autonome, acestea își vor stabili orar și metodologie de predare proprie, iar programul va fi conceput în așa fel încât fiecare copil să poată frecventa cursurile unui singur centru. Cursurile au loc sâmbăta, în format fizic, pe parcursul anului școlar, iar elevii se pot înscrie numai pentru centrele din județele unde învață.

În program sunt active în această ediție 11 centre de performanță în matematică și 11 centre pentru disciplina fizică, în timp ce pentru informatică vor fi 12 centre. Acestea sunt active în localitățile Alexandria, Baia Mare, Bistrița, Brașov, București, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Vaslui. 

În anul școlar 2022-2023, din 5.292 de elevi admiși în program, 371 s-au calificat la etapele naționale ale olimpiadelor

În anul școlar 2022-2023, programul „Hai la Olimpiadă!” a înregistrat 6.538 de cereri de înscriere, dintre care au fost selectați 5.292 de copii. Elevii admiși au fost organizați pe parcursul anului în 245 de grupe și s-au pregătit sub îndrumarea a 355 de profesori.

Din totalul de elevi admiși în program, 371 s-au calificat în etapele naționale ale olimpiadelor la cele trei discipline, reprezentând aproape un sfert din totalul celor care au ajuns în această etapă. Anul acesta, programul „Hai la Olimpiadă” a ajuns la a XI-a ediție.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.