fbpx

SURSE Discuțiile despre schimbarea ordinului comun ME-MS, blocate în chestiunea măștii la ora de sport

Discuțiile între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății pe tema modificării ordinului comun referitor la normele sanitare în școli sunt, în acest moment, blocate, au declarat pentru Educație Privată surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate, impedimentul este reprezentat de dorința Ministerului Educației de a renunța la obligativitatea măștilor la ora de sport, idee cu care Ministerul Sănătății nu este de acord. În schimb, Institutul Național de Sănătate Publică ar susține această propunere.

Discuțiile între cele instituții vor continua, însă, până la obținerea unui consens.

Cum sună propunerea Ministerului Educației:

Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 1,5 metri. Sporturile de echipa se recomanda a fi evitate. Atunci când este posibil, se recomanda organizarea orelor de educație fizică doar în aer liber (nefiind obligatorie purtarea măștii). Purtarea măștii este obligatorie pentru copiii care se deplasează către și de la locul de efectuare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică.

De asemenea, Ministerul Educației va propune ca masca de protecţie să nu fie obligatorie în cazul preşcolarilor, la orele de specialitate din învățământul vocațional, precum și în învățământul special.

Alte propuneri, care urmează să fie discutate cu Ministerul Sănătății:

Elevii din învățământul special pot face ore cu prezența fizică indiferent de scenariul în care se găsește unitatea de învățământ preuniversitar, cu excepția carantinei când desfășurarea procesului de învățământ se va face online.
 Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, prin raportare la prevederile art. 3, cu excepția depășirii pragului de 6 la mie unde intrarea în carantină se aplică imediat.
Cei care au fost declarați contacți direcți ai unor cazuri confirmate și care nu au simptome, în situația în care refuză testarea nu vor fi primiți în unitatea/instituția de învățământ minim 14 zile.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.