Subiectele pentru adniterea separată la licee din 2027 vor fi doar din trunchiul comun. CNCE le va elabora

Photo 81980455 © Syda Productions | Dreamstime.com

Subiectele pentru admiterea separată care va fi organizată în acele licee care doresc să operaționalizeze această procedură vor fi elaborate doar din trunchiul comun, precizează Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.

„„Subiectele pentru concursul suplimentar de admitere la liceu vor fi selectate exclusiv din disciplinele care fac parte din trunchiul comun, ceea ce înseamnă că nu se vor utiliza materii opționale sau inexistente, iar Centrul Național de Curriculum și Evaluare este instituția responsabilă cu elaborarea acestora”, a declarat Sorin Ion pentru Adevărul.

„De exemplu, dacă un liceu cu profilul științe sociale dorește să organizeze un examen la istorie, centrul va furniza un set național de subiecte de istorie, pe care îl pot folosi toate liceele care optează pentru acest tip de concurs propriu, astfel încât, în esență, subiectele sunt aceleași la nivel național, dar fiecare școală își alege disciplina și stabilește ponderea pe care o va avea proba respectivă în nota finală de admitere”, a explicat secretarul de stat.

Admiterea separată la liceu va fi organizată în premieră în anul 2027, pentru cel mult 50% din locuri, potrivit Legii învățământului preuniversitar.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.