Tot mai mulți elevi ajung în clase simultane. World Vision cere sprijin pentru profesori

World Vision România

Aproape 100.000 de elevi din România învață în clase organizate în regim simultan, iar peste jumătate dintre profesorii care predau în acest sistem spun că nu au beneficiat niciodată de pregătire specifică. După formarea a 2.288 de cadre didactice din 33 de județe, Fundația World Vision România solicită extinderea la nivel național a unui model bazat pe formare continuă, mentorat și resurse practice, susținând că metodele dezvoltate pentru predarea simultană pot îmbunătăți educația din toate clasele.

Potrivit organizației, în anul școlar 2025-2026, aproximativ 97.811 elevi au învățat în 6.741 de clase simultane, iar aproape 92% dintre aceștia provin din mediul rural. În acest sistem predau aproximativ 9.800 de cadre didactice (7.400 de învățători și 2.400 de profesori de gimnaziu). Totodată, după patru ani de scădere, numărul elevilor din clase simultane a crescut cu aproximativ 7.000 față de anul precedent, echivalentul unei majorări de 8%.

Clasele simultane presupun ca un singur profesor să predea, în aceeași sală și în aceeași oră, unor elevi de vârste și niveluri diferite. În timp ce explică lecția unui grup, ceilalți copii lucrează independent, iar cadrul didactic trebuie să gestioneze simultan programe diferite, ritmuri de învățare variate și, în unele cazuri, nevoile elevilor cu cerințe educaționale speciale.

Reprezentanții World Vision România atrag atenția că 56% dintre profesorii care predau în astfel de clase nu au beneficiat niciodată de pregătire specializată.

În perioada noiembrie 2025 – iunie 2026, organizația a derulat un program de formare destinat profesorilor din învățământul simultan, la care au participat 2.288 de cadre didactice din 33 de județe. Programul a inclus 15 webinare, 13 ateliere și o conferință națională, precum și constituirea unei rețele de 42 de profesori-resursă din 11 județe.

Potrivit raportului de impact, 87% dintre participanții la webinare au declarat că se simt mai bine pregătiți pentru predarea simultană după finalizarea programului. De asemenea, atelierele au primit un scor mediu de satisfacție de 4,96 din 5, iar peste 84% dintre participanți au considerat temele abordate foarte relevante.

Profesorii au indicat că au nevoie în continuare de exemple video de lecții, planificări și proiectări didactice, fișe de lucru ușor de aplicat la clasă, mentorat individual și comunități profesionale pentru schimbul de experiență. Sprijinul pentru integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale s-a numărat, de asemenea, printre solicitările constante.

Directorul executiv al Fundației World Vision România, Mihaela Nabăr, afirmă că experiența acumulată în cadrul programului demonstrează că metode precum diferențierea învățării, adaptarea sarcinilor la ritmul fiecărui copil, alternarea activității directe cu munca independentă și învățarea prin cooperare sunt utile nu doar în clasele simultane, ci în întregul sistem educațional.

Pe baza rezultatelor obținute, organizația propune patru măsuri pentru extinderea modelului la nivel național: introducerea pregătirii pentru predarea simultană în formarea inițială a viitorilor profesori, includerea cursurilor dedicate în oferta Caselor Corpului Didactic, dezvoltarea unei biblioteci naționale cu resurse educaționale și extinderea rețelei de profesori-resursă și mentori.

În paralel, World Vision România recomandă dezvoltarea unor parteneriate de tip peer-to-peer între școli, care să faciliteze schimbul de bune practici, organizarea de lecții demonstrative, ateliere pentru profesori și proiecte comune dedicate elevilor.

La rândul său, directorul general al Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, consideră că recomandările formulate pot fi integrate în proiectele deja aflate în implementare la nivelul Ministerului Educației și pot contribui la extinderea la scară națională a unui model pedagogic centrat pe individualizarea învățării și incluziunea elevilor.

Potrivit World Vision România, cei aproape 100.000 de copii care învață în clase simultane au același drept la o educație de calitate ca orice alt elev, iar experiența din teren arată că pregătirea profesorilor, mentoratul și accesul la resurse practice reprezintă soluții care pot fi implementate la nivelul întregului sistem de învățământ.

O profesoară face naveta cu barca pentru a preda în două școli din județul Tulcea

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.