fbpx

Transport gratuit pentru toți elevii din București

sursă foto: stbsa.ro

Consiliul General al Capitalei a votat, miercuri, un proiect de hotărâre care prevede gratuitate la mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti (fosta RATB) pentru elevii din învăţământul preuniversitar, anunță Europa FM.

„Se acordă gratuitate la transportul public local de călători pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu acreditat/autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din municipiul Bucureşti, pe mijloacele de transport public de călători ale operatorilor de transport ce prestează servicii de transport pe raza teritorială a municipiului Bucureşti”, prevede proiectul adoptat miercuri la propunerea primarului Gabriela Firea.

În prezent, elevii beneficiază de abonamente reduse cu 50%.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, citată de Hotnews, că de anul viitor va introduce gratuitatea pentru toți cetățenii din București, pentru folosirea mijloacelor de transport ale STB.

”Doresc să introducem acest proiect de anul viitor pentru a dimensiona corect parcul auto a STB prin achiziționarea de noi autobuze, tramvaie și troleibuze”, a explicat primarul general.

Gabriela Firea a adăugat: ”Dacă se va pune problema gratuităţii totale a transportului public în comun, o măsură pe care am anunţat-o la începutului mandatului, răspunsul este: Da. De anul viitor voi veni cu acest proiect. (…) Vă explic şi de ce de anul viitor, pentru că intenţia este de a dimensiona corect parcul auto al STB, fosta regie de transport. Aveam această achiziţie de autobuze Euro 6: 100 vin anul acesta, 300 vin până la anul, în vară, în luna iulie. De asemenea, achiziţionăm 100 de autobuze electrice, 100 de tramvaie, 100 de troleibuze şi 400 de autobuze pe gaz natural comprimat. De aceea, cred că este o strategie corectă: în momentul în care avem un parc auto bine dimensionat, să putem să acordăm şi această facilitate a gratuităţii, scopul fiind acela de a dimensiona pe cât mai mult posibil prezenţa în trafic a autoturismelor personale şi cetăţenii să aleagă transportul public în comun”.

Potrivit consilierului general Lucian Iliescu, impactul bugetar al introducerii gratuității pentru elevi este de 24 milioane de lei.