fbpx

Ștefan Pălărie (USR): Incredibil, dar adevărat! Un traficant de migranți predă la o universitate din Timișoara

Senatorul USR Ștefan Pălărie îi cere ministrei Educației să intervină, după ce în presă au apărut informații că un fost traficant de migranți, condamnat definitiv, este lector la o universitate din Timișoara.

„Incredibil, dar adevărat!

Un traficant de migranți (da, există așa ceva), condamnat penal definitiv de o instanță din România, predă astăzi într-o Universitate. Este vorba de Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, iar persoana în cauză este Lectorul – Preda Marius Daniel.

Condamnrea definitivă a ajuns în presă după ce aceeași persoană s-a înscris din partea PSD în rolul de candidat la Consiliul Local din Dumbrăvița. A încălcat nu doar Codul Electoral cu această decizie, dar am aflat și noi toți că o asemenea grozăvie se poate întâmpla”, afirmă Ștefan Pălărie.

El adaigă că Legea învățământului Superior – proaspăt intrată în vigoare – spune explicit (în zona de incompatibilități) următoarele:

Art. 201 alin. (7) Nu pot ocupa o funcţie didactică în învăţământul superior persoanele condamnate penal definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni pentru care nu a intervenit reabilitarea.

„Domnul Preda are o condamnare definitivă pentru Trafic de Migranți, faptă penală care este încadrată explicit la ”cu intenție”. În consecință, când 1+1=2 trebuie să i se desfacă contractul de muncă” , declară senatprul USR.

„Fac apel și pe această cale către Doamna Ministru a Educației – Ligia Deca – de a lua legătura cu UMF Victor Babeș Timișoara și de a rezolva această rușinoasă problemă. Doamna Ministru este responsabilă (având un rol în executiv) de a veghea la aplicarea legii. Chiar și în condiții constituționale de autonomie universitară, Legea Învățământului Superior trebuie să fie aplicată. Altminteri – vorbim de o formă de complicitate la încălcarea legii”, mai transmite senatorul USR.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.