Sorina Perșinaru: Directorul de școală trebuie să știe să facă de toate. În primul rând, să fie om

Sorina Marinela Perșinaru, directoarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din București, recent premiată la Gala AVE, afirmăcă principala calitate a unui manager de școală este să fie om. 

La Gala Premiilor pentru Directorii Anului, Sorina Perșinaru a obținut titlul de Director al Anului 2025 pentru Egalitate de Șanse.

În cadrul emisiunii ”Viitor pentru România”, realizată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News, ea a făcut un scurt portret al directorului de școală.

”Eu cred că dacă avem în vedere că o școală se ridică, se clădește nu prin zidurile ei, ci prin ceea ce poate, ceea ce crede și direcția pe care o dă directorul acelei școli, eu cred că de aici putem să extragem ceea ce-i trebuie un director ca să poată să conducă, să îndrume colectivul și întreg personalul din acea școală. Pe de o parte. Pe de altă parte, el trebuie să aibă acea capacitate să-i atragă și să-i motiveze pe cei din jurul lui. Altminteri, este foarte greu, pentru că în ziua de astăzi este greu să fii profesor, este extrem de greu să fii director. Sunt ore nenumărate petrecute în școală, nopți nedormite și gânduri, extrem de multe gânduri legat de decizii și de presiunea care se pune nu numai pe directori, ci și pe profesori. 

Și atunci, acel director trebuie să știe și să aibă capacitatea să facă de toate. În primul rând să fie om. Dacă este om, el poate să-și construiască relațiile cu cei din jurul lui. Să câștige respectul și încrederea părinților, să-i atragă pe elevi la școală, inclusiv prin cum arată școala. Să creeze o stare de bine pentru elevii care intră în acea școală.

Apoi, să aibă capacitatea aceea de a stabili și a întreține relații cu instituțiile partenere, cu agenții economici, contează enorm de mult. Practic, acest director trebuie să fie multifuncțional”, a declarat Sorina Perșinaru.

”Directorul este director și conduce în fiecare școală, dar este nevoie să fie personalizat acest profil pentru fiecare tip de școală. O școală cu nivel gimnazial are nevoie de un anumit tip de director, un liceu- un cu totul alt profil, nu mai spun de o școală cu învățământ special, unde e clar că trebuie să aibă anumite competențe acel director care va conduce acea școală și care se va apleca asupra elevilor care vor intra în acea școală”, a adăugat directoarea.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2025 și-a desemnat cei patru câștigători

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.