


Decizia Guvernului de a elimina bursele finanțate de stat pentru studenții aflați pe locuri cu taxă a determinat unele universități să caute soluții pentru a continua sprijinirea acestei categorii. Folosind fonduri proprii, instituții precum Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) și Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca au anunțat programe prin care studenții la taxă pot beneficia în continuare de burse sau de acoperirea taxei de școlarizare.
Cea mai recentă inițiativă aparține Universității „Valahia” din Târgoviște, care a lansat bursa „Primul Pas Academic”, destinată exclusiv candidaților admiși pe locuri cu taxă. Bursa va fi acordată primilor doi studenți înmatriculați la fiecare program de licență și masterat și va avea o valoare egală cu taxa de școlarizare aferentă primului an universitar. Practic, beneficiarii vor studia gratuit în primul an, chiar dacă au fost admiși pe locuri cu taxă. Programul este finanțat integral din veniturile proprii ale universității și se numără printre primele măsuri anunțate după modificarea legislației privind bursele studențești.
Anunțul vine la doar o zi după ce aceeași universitate a prezentat un alt program de sprijin financiar, „Bursele speciale pentru susținerea activităților elitelor”, destinat absolvenților cu rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri școlare. Și aceste burse sunt finanțate din veniturile proprii ale instituției și pot fi cumulate, în anumite condiții, cu alte forme de sprijin acordate de universitate.
O altă universitate care a ales să folosească resurse proprii este Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Instituția este condusă de rectorul Daniel David, fost ministru al Educației și Cercetării, în perioada mandatului căruia au fost adoptate modificările legislative prin care studenții aflați pe locuri cu taxă au fost excluși de la bursele finanțate din bugetul de stat.
În regulamentul privind acordarea burselor pentru anul universitar 2025-2026, aprobat de Senatul universității, este introdusă explicit posibilitatea ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să beneficieze de burse finanțate din veniturile proprii ale UBB, în condițiile stabilite de regulament.
Astfel, deși studenții de la taxă nu mai pot primi burse finanțate de la bugetul de stat, UBB a păstrat în regulament posibilitatea acordării unor astfel de burse din venituri proprii. Regulamentul precizează însă că acordarea acestora depinde de disponibilitatea resurselor financiare ale universității și de criteriile de selecție aplicabile fiecărei categorii de bursă.
O prevedere similară se regăsește și în regulamentul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Instituția stipulează că, în limita fondurilor disponibile, din veniturile proprii pot fi acordate burse atât studenților aflați pe locuri bugetate, cât și celor înmatriculați în regim cu taxă. Prin această formulă, universitatea păstrează posibilitatea de a recompensa performanța academică și de a sprijini studenții indiferent de forma de finanțare a studiilor.
Soluțiile adoptate de unele universități vin în contextul în care Guvernul a eliminat accesul studenților înmatriculați pe locuri cu taxă la toate bursele finanțate din bugetul de stat. Modificarea a fost criticată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențiilor din România (ANOSR), care a avertizat că măsura îi afectează inclusiv pe studenții cu rezultate foarte bune sau pe cei aflați în dificultate financiară, care nu au reușit să obțină un loc finanțat de la buget.
Deși finanțarea de la stat a fost eliminată, legislația permite universităților să acorde burse din venituri proprii, dacă dispun de resursele necesare. Acestea pot acoperi parțial sau integral taxa de școlarizare și sunt acordate în baza regulamentelor interne, în limita fondurilor disponibile. Tocmai această posibilitate a fost folosită de universități precum Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și Universitatea „Valahia” din Târgoviște, care au decis să finanțeze din venituri proprii burse sau alte forme de sprijin pentru studenții admiși pe locuri cu taxă.
Însă noile reguli privind bursele au mai adus o schimbare contestată de organizațiile studențești: majoritatea burselor finanțate din fonduri publice se acordă acum doar pe perioada activităților didactice și a sesiunilor de examene, nu și în timpul vacanței de vară, ceea ce reduce valoarea sprijinului financiar primit de studenți pe parcursul unui an universitar.
Studenții brașoveni, furioși că le-au fost tăiate bursele a doua oară: „Își bat joc de noi”