Studenții brașoveni, furioși că le-au fost tăiate bursele a doua oară: „Își bat joc de noi”

Studenții Universității Transilvania din Brașov sunt furioși după ce fondul de burse a fost redus de două ori în trei săptămâni, lăsându-i fără sprijin financiar chiar și pe cei cu media 10. Tinerii acuză lipsa de transparență, comunicarea haotică a instituției și incapacitatea sistemului de învățământ de a recompensa performanța academică. Situația s-a iscat în urma măsurilor de austeritate adoptate de Guvern. Ministrul Daniel David promite fonduri europene.

Recalculările succesive ale burselor au generat confuzie: tabelele afișate inițial au fost retrase fără explicații, apoi publicate din nou, cu reducerea numărului de burse și creșterea mediilor minime pentru acordarea lor.

Mulți dintre studenții afectați au medii peste 9,80, dar chiar și așa nu mai primesc bursă din cauza reducerii drastice a fondului. Un student spune că situația actuală demonstrează lipsa de respect a decidenților.

„Oricum, studenții nu mai sunt respectați în societatea românească, iar acum ni s-a transmis clar și unde ne clasăm: la coadă. Bursele alea, așa puține cum erau, reprezentau pentru unii un imbold către performanță. Pentru că nu poți fi între primii 5-6 cei mai buni fără să performezi. Eu cred că sunt cel mai ghinionist student și exact exemplul de bătaie de joc al statului și al universității: am intrat la master al 6-lea, cred, s-au dat doar 5 burse, prin urmare, chiar și cu nota maximă la licență, nu am reușit să iau bursă. Așa că am făcut ce face orice student care își dorește: m-am apucat de învățat și am terminat primul semestru cu 10. Începând cu luna martie, am primit bursa. A durat fix 3 luni, după care regulile s-au schimbat în timpul jocului și a dispărut dreptul la bursă pe perioada verii. Am terminat totuși cu 10 și semestrul al doilea, iar acum… acum au mai rămas doar 3 sau 2 burse la specializarea noastră. Nu sunt singurul student cu media 10 care nu ia bursă. Sper ca universitatea să nu aibă mârlănia să se plângă, în următorii ani, de rezultate slabe, de lipsa elevilor de liceu interesați sau de lipsa programului academic și științific. Pe scurt: n-o să mai aibă cine”, a declarat un student pentru Educație Privată.

„Să mai construim o catedrală”

O masterandă critică dur sistemul în ansamblu, „în mare de frustrare” pe care o resimte.

„Din nou, atât ministerul, cât și universitatea ne arată cât de relevantă e performanța în sistemul românesc, adică deloc. Bugetul pentru burse (calculat la salariul minim pe economie din 2024, că are tot sensul din lume, nu?) a dat naștere unor scenarii care își bat joc de studenți, ca exemplu: o specializare dintr-o facultate unde 3 studenți cu media 10 nu primesc bursă de merit pentru că, la fel ca în cazul multora, sunt 2-3 burse pentru o întreagă specializare. Dacă ideea de student nu mai înseamnă nimic, nici măcar pentru stat, cred că ar trebui să ne lăsăm toți și să punem bani să mai construim o catedrală sau ceva. Mi-e greu să am o părere coerentă în toată marea de frustrare resimțită de mine și de colegii mei, așa că o să zic doar că… suntem în situația în care niște domni la costum, din Senatul universității și Guvern, trecuți de 60 de ani majoritatea, a căror problemă e dacă și-au făcut rezervarea de Crăciun în Austria, hotărăsc în silă cum să împartă firimiturile pentru zeci de mii de oameni – dacă mai sunt studenții oameni. Firimituri de care unii depind pentru supraviețuire. Sună cunoscut?”, a mărturisit studenta pentru Educație Privată.

Un alt student atrage atenția asupra modului în care universitatea a gestionat publicarea și retragerea listelor de burse.

„Sloganul Universității Transilvania din Brașov, «Învață să fii în centru!», începe să capete, din păcate, o notă ironică. Bursele reprezintă pentru mulți singura formă de sprijin financiar. Dacă nu poți lucra, te bazezi pe burse. Iar acestea au apărut inițial în aplicație… pentru ca apoi să dispară. Realitatea arată că studenții și profesorii nu sunt întotdeauna de aceeași parte a baricadei, iar deciziile sunt luate de Senat, unde reprezentarea este minimă: un student și trei profesori per facultate”, a explicat un alt student pentru Educație Privată.

Reamintim faptul că a existat o serie de confuzii. La începutul lunii noiembrie au fost publicate tabelele cu media și numărul burselor, iar, la scurt timp, informațiile au dispărut de pe site-ul universității și din aplicația de mobil, fără nicio explicație. Studenții, nedumeriți, au început să solicite clarificări în spațiul public. Pe 7 noiembrie, prorectorul Daniel Munteanu le-a transmis un mesaj în care a explicat că bugetul trebuie recalculat din cauza valorii salariului minim net luate în considerare de Minister și a anunțat o întârziere a plăților. Iar pe 19 noiembrie a avut loc a doua tăire a numărului de burse, printr-o hotărâre a Senatului, deși au existat propuneri pentru a fi redus cuantumul și păstrarea numărului de burse. 

Nemulțumiri și în online: „Regret că m-am înscris aici”

Nemulțumirea s-a manifestat și pe rețelele de socializare, unde comentariile au fost extrem de critice.

Mulțumesc Universității Transilvania pentru tăierea burselor, mulțumim că ne-ati făcut speranțe în prima fază doar ca să ne tăiați aripile acum, mulțumim că vă bateți joc de noi, zilnic, și cu programul, ca să nu putem munci”, a comentat un student.

„Eu a trebuit să mă retrag, că nu îmi mai permit. Deci, baftă!”, a comentat altcineva.

„În primă fază am primit bursă de merit, iar acum mi-a fost luată fără nicio explicație reală. Nu aveam nevoie de bursă neapărat din punct de vedere financiar, dar era un minim gest de recunoaștere pentru orele de învățat, nopțile nedormite, statul câte 10 ore la facultate pe zi și stresul dus la extrem. Era o formă de motivație pentru tinerii care doreau să facă ceva cu viața lor pe care au decis să o taie fără să le pese de consecințe”, povestește o studentă.

„Regret enorm decizia de a urma masterul la această facultate”, scrie altcineva.

„Eu sunt la a doua facultate. Nu mă așteptam să fie atât de mult haos. Regret că am ales facultatea și orașul acesta. Prima a fost făcută la Sibiu, cu zece clase peste: de la organizare, la cadre didactice, comunicare și până la platformele folosite. Nu recomand UNITBV”, a comentat un alt utilizator.

„Așa dezinteres și amatorism nu mă așteptam să întâlnesc la această universitate, ceea ce mă face să regret că sunt student aici”, scrie un alt student.

„Nu mi se pare corect să pui în primă fază un tabel, iar apoi să apară alt tabel (baba-oarbă). Plus că nici nu se mai poate lucra: cursurile au devenit obligatorii”, a scris cineva.

„În alte universități a scăzut cuantumul per bursă și s-a acordat tuturor celor care au primit-o în primă fază. În Brașov se taie numărul de burse…”, este un alt comentariu.

„Eu văd lipsă de profesionalism! Nu neapărat că au fost tăiate bursele, ci faptul că nu este normal să afișezi listele bursierilor, apoi să le ștergi și să spui că se vor recalcula. Tocmai de aceea, înainte să fie afișate, acestea trebuie verificate și chiar reverificate, iar abia apoi postate public!”, arată un alt student.

Dezastru național

Reducerea burselor nu este un fenomen izolat la Brașov. ANOSR avertizase încă din august că aproximativ 44.000 de studenți vor fi afectați la nivel național de noile formule de calcul, iar fondul de burse va fi insuficient pentru a acoperi costul minim de trai al unui student.

Ieri, ministrul Educației, Daniel David, a anunțat identificarea a circa 60 de milioane de euro din fonduri europene pentru acoperirea burselor sociale, de performanță și de excelență, începând cu 1 ianuarie 2026, dar măsura așteaptă aprobarea Comisiei Europene.

Educație Privată a solicitat Universității Transilvania un punct de vedere oficial, care va fi publicat imediat ce va fi transmis.

O universitate a tăiat bursele de 2 ori în 3 săptămâni. Studenți cu media 10 rămân fără bani

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.