Plângere la DNA, după ce o profesoară a contestat acordarea gradațiilor de merit

O profesoară din Piatra-Neamț, fost inspector școlar pentru Educație Fizică, a contestat public modul în care au fost evaluate unele dosare pe baza căra au fost acordate gradațiile de merit în județul Neamț.

Potrivit publicației Mesajul, în urma suspiciunilor exprimate de profesoară a fost depusă și o plângere la DNA.

Cadrul didactic a contestat și punctajele acordate pentru activități care, în opinia sa, ar fi trebuit dovedite prin documente oficiale clare, verificabile și emise de instituții abilitate.

Potrivit sursei citate, profesoara susține că, în perioada 2020–2025, a coordonat și monitorizat activitatea disciplinei la nivel județean, a participat la organizarea competițiilor școlare, a gestionat documente oficiale și a avut atribuții privind nominalizarea persoanelor desemnate în comisii județene, comisii naționale sau grupuri de lucru. Din această perspectivă, spune cadrul didactic, anumite activități nu pot apărea pur și simplu într-un dosar, fără ca ele să fie susținute de ordine, decizii, adrese, nominalizări sau documente oficiale.

Cadrul didactic susține că a fost surprinsă să constate, în dreptul unor candidați de la Educație Fizică și Sport, activități precum calitatea de autori sau coautori de manuale școlare aprobate de Ministerul Educației, reevaluatori de proiecte de manuale, formatori naționali, membri în grupuri de lucru ori participanți la programe educaționale despre care spune că nu ar fi avut cunoștință în perioada în care coordona disciplina la nivel județean.

Un exemplu invocat este programul „Teleșcoala”, derulat în perioada pandemiei de TVR în parteneriat cu Ministerul Educației. Profesoara susține că programul a fost conceput în principal pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a, în vederea pregătirii examenelor naționale, iar Educația Fizică nu s-ar fi numărat printre disciplinele predate. Cu toate acestea, astfel de activități ar fi apărut, potrivit acesteia, în contextul dosarelor evaluate.

ISJ Neamț afirmă, într-un răspuns adresat publicației Mesajul, că verificările dosarelor au fost efectuate conform metodologiei aprobate pentru sesiunea 2026 și că autentificarea activităților declarate de candidați se face atunci când există suspiciuni privind autenticitatea, valabilitatea, veridicitatea sau legalitatea documentelor depuse. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.