fbpx

Simona Spătaru (USR): Profesorii nu au de ce să cedeze. Budăi minte

Senatoarea USR Simona Spătaru a declarat, la B1Tv, că profesorii nu au motive să cedeze în ceea ce privește revendicările lor. Ea l-a acuzat pe Marius Budăi, ministrul Muncii, că minte în declarațiile referitoare la conflictul de muncă din Educație.

”Profesorii nu au de ce să cedeze pentru că, în definitiv, încearcă să-și asigure traiul de zi cu zi și fericiții câștigători vor fi copiii și noi, cu toții, pentru că suntem în acest punct în care de 18 ani așteaptă să fie băgați în seamă”, a spus Simona Spătaru. 

”Avem un președinte de țară profesor la bază și de 20 de ani ține ocupată o catedră când acolo ar putea să fie un cadru profesoral care chiar să-și exercite profesia. Deci lipsa de respect a profesorului Iohannis e evidentă față de categoria profesională din care provine.

A abandonat de mult această categorie profesională, însă ce e revoltător e că deși au soluțiile pe masă pentru a rezolva această criză în timpul crizei, și anume e de 8 miliarde impactul bugetar, USR a arătat de la bun început că 5 miliarde le vom avea dacă în sfârșit vor trece legea pensiilor speciale prin Camera Deputaților. Deci în tot acest timp de 7 – 8 zile, aveau posibilitatea nu să mintă cum face acum dl Budăi spunând că trimite la Parlament amendamente pentru a închide această lege, minte, nu au venit amendamentele. Sumele de bani pentru profesori sunt acolo. Sunt multe agenții și alte locuri în care și-au pus clica politică de unde ar mai face rost de aceste trei miliarde. Asta e soluția azi”, a mai afirmat senatoarea USR.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.