


Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan o apără cu vehemență pe Marinela Marc, șefa ISJ Cluj, după ce aceasta le-a cerut școlilor din județ să trimită câte o clasă de elevi la slujba Te Deum de la Catedrala Matropolitană, în prima zi de școală.
După ce USR a cerut demiterea lui Marc și multe voci din spațiul public, inclusiv ministrul Educației, au criticat tonul imperativ folosit de aceasta în adresa către școli, Rareș Bogdan a susținut demersul șefei ISJ.
„Dar chiar nu vă este rușine? Uite, Ilie, pe cine ții la sân! Useriștii tăi cer epurări pe motiv de propagandă religioasă! În 2026! În Uniunea Europeană! USR cere capul șefei Inspectoratului Școlar Cluj, după ce aceasta le-a spus directorilor de școală să trimită câte o clasă de elevi la slujba oficiată de Mitropolitul Clujului, IPSS Andrei, care dorește să binecuvânteze începerea anului școlar. Nu le-a impus!!
Și de când a devenit Biserica ceva nefrecventabil în România? Dacă erau chemați la inaugurarea unei berării era ok?”, a transmis europarlamentarul, pe pagina sa de Facebook.
„Ce e rău dacă elevii află că Biserica face parte din România, că Botezul este șansa la Mântuire, că valorile noastre tradiționale ne-au ținut uniți în cele mai grele clipe ale istoriei? Nu impune nimeni ortodoxia, nu impune nimeni ora de religie, liberul arbitru funcționează și aici! Ce-i cu mascarada asta? Chiar n-au obraz deloc? Oare colegii mei din jurul lui Bolojan, care se fac că nu văd asaltul progresiștilor, marxiști văruiți care vor să pună gheara pe PNL și se folosesc acum de ei, pentru ca ulterior să-i arunce la coș, nemaifiind utili, chiar nu mai au niciun pic de curaj să spună lucrurilor pe nume? Cum se vor duce cei 1200 de primari liberali în orașe și comune să le spună alegătorilor că familia, biserica și Moș Crăciun sunt “câh”? Că oamenii care le susțin și apără sunt depășiți, rudimentari, necivilizați? Și în curând, Doamne ferește, eliminați din viața publică? Românii nu-și vor abandona credința oricâtă propagandă ar plăti niște nefericiți! Credința ne-a făcut puternici, ne-a ridicat din genunchi, ne-a întregit țara! Cine vă spune altfel are sufletul tare pustiu!”, mai spune europarlamentarul.