Închide
de Liviu Ardelean – Școala pe care o abandonăm ne conduce
Nu s-a calificat România la Campionatul Mondial, dar măcar e campioană în UE. La abandon școlar.
15,5% dintre tinerii români între 18 și 24 de ani au abandonat școala și nu au continuat niciun program de educație sau formare profesională în 2025. Cel mai mare procent din Uniunea Europeană. Aproape dublu față de media UE.
Știu, nu ne interesează, n-avem chef de d-astea. A dat căldura, vine vacanța…
În unele școli din țară a venit chiar mai repede. Elevii spun că nu se mai face mare lucru la ore, că mediile sunt încheiate, că profesorii nu mai au ce preda și că timpul trece între telefoane și discuții cu colegii.
Profesorii recunosc că fenomenul există și că și ei ar trebui să găsească modalități prin care ultimele zile de școală să fie mai atractive. Inspectoratele latră când le pun jurnaliștii microfonul în nas, ne amintesc că absențele se trec în catalog și că poate fi scăzută nota la purtare. Trece ziua, trece și subiectul, iar la toamnă o luăm de la capăt.
Și ne mirăm că ajungem să fim conduși de incompetenți care își trec în CV facultăți inexistente, studii inventate sau competențe pe care nu le-au avut niciodată. Și de narcisiști care visează să intre în istorie gravându-și numele pe plăci comemorative plătite din bani publici.
Să nu ne mirăm dacă devine realitate gluma cu Oana Lovin la Ministerul Muncii.
Și nici gluma profesorului Bartic, care l-a propus la Educație pe senatorul Paul Pintea. Trecut de la POT la PSD, omul a absolvit 10 clase, a scris în CV că a studiat pe un site de matrimoniale și mai are și trei dosare penale.
În România anului 2026, asta nu mai e glumă. E o anticipație. E un scenariu cât se poate de plauzibil.
Nu, nu se bate nimeni pentru Ministerul Educației nici la negocierile pentru formarea clanului Veștea. Formarea Guvernului am vrut să spun. Scuze.
Educația este importantă în discursurile politicienilor urcați cu picioarele pe catedre la deschiderea anului școlar. Și atunci când munca unor elevi și profesori conștiincioși este răsplătită cu o medalie internațională pe care ne-o asumăm cu toții.
Iar apoi ne întrebăm cum am ajuns aici. Dacă ne mai întrebăm…
Țara asta închide catalogul prea devreme și e cea mai scumpă corigență.