fbpx

Replica lui Selly, după ce a fost amendat: ”Este ireal câtă ipocrizie poate exista în țara asta!”

Vloggerul Selly a răspuns, în această seară, pe canalul său de YouTube, acuzațiilor lansate la adresa sa, după ce a fost amendat pentru că a organizat o petrecere de ziua lui, încălcând legislația sanitară.

Vloggerul Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, a fost amendat de polițiștii din Ilfov pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, au precizat surse oficiale pentru G4Media.ro.

Sancțiunile au venit în urma petrecerii date de ziua sa, imortalizate în câteva clipulețe postate pe pagina de Instagram a lui Șelly.

În imagini se vede că la eveniment participă mai multe persoane, printre care și cântărețul de manele Tzancă Uraganu, deși în actualul context pandemic petrecerile private sunt interzise.

Comunicatul Poliției din Ilfov

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că a fost organizat un eveniment privat, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov este abilitat să comunice următoarele:

La data de 28 februarie a.c., polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului.

Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală.

Andrei Șelaru, alias Selly(n. 28 februarie 2001, Craiova, România) este un vlogger, cântăreț și actor român, cunoscut cel mai bine pentru canalul său de YouTube.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.