


Bogdan Rațiu, profesor de limba română, afirmă că formarea competenței de.literație trebuie să fie preluară și de profesori care predar alte discipline.
„Este o falsă problemă în spațiul public literația dacă noi în curriculum, în noua reformă am diminuat atât de tare numărul de ore. Nu mai are cum să rămână în în cârca profesorului de limba și literatura română formarea competenței de literație. Și atunci cred că ăă în momentul în care s a derulat reforma curriculară, inclusiv la liceu, cei care au construit politicile publice, cei care au construit curriculumul sau planul cadru trebuiau să ia în calcul astfel de de schimbări pe care, cum să vă spun, la catedră noi le am semnalat de foarte mult timp”, a declarat Bogdan Rațiu, în emisiunea „Viitor pentru România”, realizată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News.
„În același timp, cred că o atenție sporită la preșcolar și primar e necesară pentru că se pot remedia aceste carențe. Există câteva studii și pe elevii români în momentul de față referitor la cum putem interveni pe literație, dar semnalez aici că e nevoie și de un sprijin puternic, nu doar din partea ministerului, ci a universităților. Pentru că, să iau exemplul meu, sunt un practician, merg în fiecare zi la școală, am auxiliare, am resurse, îmi construiesc propriile resurse în funcție de ce văd la clasă, dar nu am de unde să iau informația despre literație”, a explicat cadrul didactic.
Nu am de unde, nu sunt foarte multe resurse ă care să mi prezinte niște strategii eficiente pe fiecare tip de de clasă.