Închide
Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026 pentru descoperirile care au făcut posibilă controlarea activității celulelor nervoase cu ajutorul luminii. Tehnologia, numită optogenetică, a schimbat modul în care oamenii de știință studiază creierul și ar putea avea în viitor aplicații în tratarea unor afecțiuni neurologice.
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026 a fost acordat cercetătorilor Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel, pentru pentru că au pus bazele unei noi ere în neuroștiință, arătând cum pot fi pornite și oprite circuitele neuronale aflate în spatele unor „amintiri, sentimente și comportamente specifice”, relevante pentru afecțiuni neurologice și psihiatrice.
Cercetările lor au făcut posibilă o idee care, până nu demult, părea desprinsă din science-fiction: anumite celule nervoase pot fi activate sau dezactivate cu ajutorul luminii.
Potrivit Comitetului Nobel, optogenetica le permite cercetătorilor să observe cu o precizie fără precedent modul în care celulele nervoase influențează memoria, emoțiile și comportamentul într-un creier viu.
Urmărește momentul anunțării premiului
Click pe imagine
Povestea începe în anii 1990, când cercetătorul german Peter Hegemann încerca să înțeleagă cum reușește o algă unicelulară, Chlamydomonas, să se deplaseze către o sursă de lumină.
Împreună cu Georg Nagel, Hegemann a descoperit o proteină sensibilă la lumină, numită channelrhodopsin.
Proteina funcționează ca un fel de întrerupător microscopic. Atunci când este expusă la lumină albastră, ea deschide un canal prin membrana celulei. Ionii încărcați electric pot trece prin acest canal, generând un semnal electric.
Cercetătorii au descoperit că proteina putea face și alte celule sensibile la lumină.
Descoperirea a deschis calea către o întrebare mult mai ambițioasă: dacă o astfel de proteină ar putea fi introdusă în neuroni, ar putea fi controlată activitatea acestora cu ajutorul luminii?
Aici intervine cercetătorul american Karl Deisseroth, de la Stanford University.
În 2005, Deisseroth și colegii săi au introdus gena pentru channelrhodopsin în celule nervoase de șobolan. Atunci când celulele erau expuse la lumină albastră, acestea produceau impulsuri nervoase.
Ulterior, metoda a fost utilizată în creierul unor animale vii.
Astfel a apărut optogenetica, o tehnică prin care cercetătorii pot controla cu lumină activitatea unor neuroni sau a unor circuite neuronale.
Imaginea simplificată este:
lumină → proteină sensibilă la lumină → neuron activat sau inhibat → observarea efectului asupra organismului
Este o diferență majoră față de metodele tradiționale de cercetare a creierului.
Creierul uman este format din miliarde de neuroni conectați în rețele extrem de complexe.
Oamenii de știință știau de mult că anumite zone ale creierului sunt asociate cu memoria, emoțiile sau mișcarea. Problema era că era foarte greu să demonstreze exact ce rol are un anumit grup de neuroni.
Optogenetica a schimbat acest lucru.
Cercetătorii pot selecta anumite celule nervoase, le pot face sensibile la lumină și apoi le pot activa sau dezactiva cu o precizie foarte mare.
Pot observa astfel ce se întâmplă atunci când un anumit circuit neuronal este pornit sau oprit.
Metoda este utilizată pentru studierea unor mecanisme asociate cu memoria, frica, emoțiile, comportamentul, învățarea și diferite boli neurologice și psihiatrice.
Per Svenningsson, președintele Comitetului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, a spus că optogenetica oferă posibilitatea de a cartografia creierul într-un mod care, în trecut, putea fi doar imaginat.
Una dintre cele mai interesante dimensiuni ale descoperirii este că optogenetica nu a rămas doar un instrument de laborator.
Cercetătorii încearcă să transforme tehnologia într-un instrument medical.
O direcție importantă este restabilirea vederii la persoane care și-au pierdut vederea din cauza unor boli ale retinei, inclusiv retinita pigmentară. În cadrul unor cercetări clinice, proteine sensibile la lumină sunt introduse în celulele retinei pentru a le permite să răspundă din nou la lumină.
O altă direcție este îmbunătățirea implanturilor cohleare. Cercetătorii speră ca stimularea cu ajutorul luminii să permită un control mai precis al nervului auditiv decât stimularea electrică utilizată în prezent.
Aceste aplicații sunt însă încă în dezvoltare și nu înseamnă că optogenetica este deja un tratament standard pentru aceste boli.
Nobelul din 2026 este și un exemplu foarte bun despre cum o descoperire științifică majoră poate apărea din contribuțiile succesive ale mai multor cercetători.
Peter Hegemann a pornit de la întrebarea despre modul în care o algă percepe lumina.
Georg Nagel a contribuit la identificarea și caracterizarea canalului sensibil la lumină.
Karl Deisseroth a transformat această descoperire într-un instrument capabil să controleze activitatea neuronilor.
În esență, o proteină descoperită într-o algă microscopică a devenit un instrument prin care cercetătorii pot investiga unele dintre cele mai complicate structuri cunoscute: circuitele creierului.
Cei trei cercetători vor împărți premiul de 12 milioane de coroane suedeze, echivalentul a aproximativ 1,2 milioane de dolari.
Dincolo de valoarea financiară, premiul subliniază importanța unei tehnologii care a transformat neuroștiința.
Optogenetica nu oferă încă răspunsul la toate misterele creierului. Dar le permite oamenilor de știință să pună întrebări pe care metodele mai vechi nu le puteau aborda cu aceeași precizie.
Într-un sens foarte concret, Nobelul pentru Medicină 2026 recompensează transformarea luminii într-un instrument pentru a înțelege creierul.
Resurse
https://www.nobelprize.org/prizes/medicine/2026/summary/
https://www.bbc.com/news/articles/c5ev3ypmzly8o