Anul 2022 începe în forță pentru Școala de Gramatică și pentru Școala de Artă „Actharsis”, care au pus bazele platformei de lecții video „Cuvinte românești”. În 2022, vor apărea 60 de lecții noi, ultima rubrică lansată fiind „Să vorbim corect!”.
Prima lecție de exprimare corectă a apărut astăzi și explică, pe scurt și pe înțelesul tuturor, contextele în care folosim corect formele „maxim” și „maximum”: https://cuvinteromanesti.ro/sa-vorbim-corect/
Link YouTube: https://youtu.be/LdIG_dlCASw
Cei pasionați de limba, de cultura, de literatura și de tradițiile românești pot accesa gratuit site-ul cuvinteromanesti.ro, care, pe lângă lecțiile de exprimare corectă, vă pune la dispoziție: – povești audio în interpretarea actriței Daniela Nane; – materiale video care ne vor purta în istoria literaturii române, pe care Izabela Manolache le-a transpus pe înțelesul și pe placul românilor de pretutindeni; – povești ale unor cuvinte dragi nouă: „curaj”, „optimism”, „iubire”, „recunoștință”, „vulnerabilitate”, „bunătate” etc. Alături de Corina Popa, vom afla de ce e important să învățăm din greșeli, care este cel mai cântat cuvânt al lumii, de ce nu trebuie să ne fie rușine să fim vulnerabili sau povestea cuvântului „mulțumesc”; – tradiții românești explicate de Andreea Cristea, lecții care au ca secvență finală câte o activitate care vizează dobândirea de abilităţi practice (obiecte din lut, măști, mărțișoare tradiționale etc.). Platforma „Cuvinte românești” este realizată sub egida proiectului „Limba română pentru toți românii”, proiect susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.