


Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că au fost înregistrate peste 500 de înscrieri pentru cele 70 de burse FLEX Global în SUA, în mai puțin de 2 zile.
În baza noului acord, numărul de burse pentru elevii români a crescut de la 20 în 2025 la 70 în acest an. Aplicațiile trebuie transmise până pe 22 octombrie 2026.
Fiecare beneficiar român al burselor va locui timp de un an cu o familie gazdă americană și va frecventa un liceu american, toate costurile fiind acoperite de program. Perioada de studii sau diploma obținută în Statele Unite sunt recunoscute în România, potrivit prevederilor legale.
„Dragi tineri, vă încurajez să candidați! Iar dacă veți fi selectați, reprezentați cu mândrie comunitatea din care veniți și, la întoarcere, folosiți ceea ce ați învățat pentru a contribui la dezvoltarea ei”, a transmis ministrul Dimian.
FLEX Global este un program care le oferă elevilor de liceu din anumite țări posibilitatea de a petrece un an academic în Statele Unite, locuind cu o familie gazdă și urmând cursurile unui liceu american.
FLEX Global se bazează pe moștenirea programului Future Leaders Exchange (FLEX), care funcționează de peste 30 de ani, și a programului Kennedy-Lugar Youth Exchange and Study (YES), care funcționează de aproape 25 de ani.
FLEX Global își propune să dezvolte o rețea de tineri lideri care înțeleg și susțin cultura și prioritățile SUA, cu accent pe antreprenoriat, tehnologie și SI, precum și pe leadership.