fbpx

Părinții din Marea Britanie vor fi amendați, dacă nu își trimit copiii la școală din toamnă

Părinții din Marea Britanie care nu își vor trimite copiii la școală în septembrie se vor confrunta cu amenzi dacă elevii nu au un motiv întemeiat pentru a nu participa la ore, a declarat secretarul pentru educație din Regatul Unit, citat de The Guardian.
La sfârșitul acestei săptămâni, Guvernul urmează să dezvăluie planurile de organizarea a redeschiderii școlilor din toamnă, când va deveni obligatoriu ca elevii din toate grupele de vârstă să revină la cursuri, cu excepția cazurilor în care există creșteri locale ale ratelor de infecție.”Va fi obligatoriu ca toți copiii să se întoarcă la școală, cu excepția cazului în care există un motiv foarte bun sau un punct local unde a fost necesar să fie impusă carantina”, a spus oficialul guvernamental, într-o emisiune televizată.
„Trebuie să revenim la învățământul obligatoriu și amenzile vor face parte din acest lucru. Dacă nu există un motiv întemeiat pentru absență, vom analiza amenzile care vor fi aplicate familiilor dacă nu își trimit copiii înapoi la școală”, a spus secretarul pentru Educație, Gavin Williamson.
Directorii de școli și sindicatele din învățământ s-au pronunțat împotriva reintroducerii amenzilor, avertizând că mulți părinți vor rămâne anxioși cu privire la riscurile continue pentru sănătate și că școlile vor avea nevoie să-și reconstruiască relația de încredere, mai degrabă decât să penalizeze.
Amenzile pentru neprezentare au fost suspendate în timpul pandemiei Covid-19, iar părinții au primit dreptul de a alege dacă copiii lor se întorc în clase, după luna mai, când cursurile au început să fie reluate. .În weekendul trecut, premierul Boris Johnson a semnalat că se va schimba această abordare în septembrie, când participarea la școală va deveni obligatorie. În mod normal, un copil din Marea Britanie nu poate lipsi de la școală dacă este prea bolnav pentru a participa la ore sau are permisiunea în prealabil a directorului. Părinții pot fi amendați cu 60 de lire sterline pentru o absență neautorizată, amenzile crescând la 120 de lire sterline dacă nu sunt plătite în 21 de zile, iar urmărirea penală poate urma dacă părinții tot nu achită sancțiunea.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.