fbpx

O medalie de aur și una de bronz, obținute de studenți clujeni la o competiție din Spania

O medalie de aur și una de bronz au fost obținute de o echipă formată din patru studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), din cadrul UBB Cluj-Napoca, la o competiție internațională de studii de caz organizată de IE Business School din Madrid, Spania.

Cei patru studenți au reușit o performanță unică la această întrecere, fiind singura echipă care s-a calificat în finala ambelor probe, clasându-se pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în cadrul primei probe, respectiv obținând locul trei în cadrul celei de-a doua probe a competiției, precizează UBB într-un comunicat de presă.

Echipa a fost alcătuită din studenții Antal András (Finanțe și bănci, anul 3), Bugár Anna (Finanțe și bănci, anul 3), Kovács Kata (Finanțe și bănci, anul 3), respectiv Tófalvi Krisztián (Informatică economică, anul 2). Studenții au fost însoțiți la concurs de prof. univ. dr. Szász Levente, coordonatorul echipei, fiind pregătiți în colaborare cu lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely și conf. univ. dr. Györfy Lehel.

În cadrul primei probe a competiției echipele participante au avut sarcina să dezvolte o strategie pe termen scurt și pe termen lung pentru compania Sushita, o rețea de restaurante din Spania, iar cea de a doua probă a constat în elaborarea unui plan strategic pentru grupul hotelier Radisson în scopul expansiunii acestuia în regiunea asiatică.

Echipa clujeană a concurat cu universități din SUA, Germania și Mexic în cadrul preliminariilor din prima rundă, calificându-se în finala competiției unde a reușit să se urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, devansând gazdele de la IE Business School (Spania), respectiv echipa studențească de la Frankfurt School of Finance & Management (Germania).

Această probă a fost urmată de o rundă în care echipele au avut la dispoziție doar 24 de ore pentru elaborarea soluțiilor, iar echipa clujeană a demonstrat din nou o performanță solidă, câștigând grupa prelimară în fața unor echipe studențești din Spania și din Mexic, obținând în final locul trei al competiției. Această probă a fost câștigată de BI Norwegian Business School (Norvegia), locul doi fiind obținut de studenții de la University of Southern California, Marshall School of Business (SUA).

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.