


Nouă inspectori școlari din Gorj au fost obligați să restituie sumele pe care le-au decontat pentru navete.
Potrivit Europa FM, un control al Curții de Conturi a stabilit că abonamentele pe transport ale cadrelor didactice au fost decontate ilegal și a obligat Inspectoratul să treacă la recuperarea sumelor.
Potrivit sursei citate, sumele provin din perioada iulie 2022-decembrie 2023. Cei 9 inspectori din Gorj trebuie să restituie statului între 2.000 si 8.000 de lei. Unii dintre ei au achitat banii, alții au cerut reeșalonarea, iar pentru aproape jumătate s-a trecut la executarea silită.
Inspectorii Curții de Conturi au constatat că pentru decontarea navetei a fost emisă de Inspectoratul Școlar o hotărâre internă care includea și inspectorii școlari la plata navetei.
Legea prevedea ca decontul să fie făcut doar de primăriile unde profesorii sunt titulari. La detașarea profesorilor în cadrul Inspectoratelor, contractul cadrelor didactice se suspendă, iar odată cu el și drepturile asupra decontării navetei.
Marian Sraicu, șeful ISJ Gorj, susține, într-o declarație acordată publicației Tribuna Învățământului, că problema a fost o interpretare a legii.
„Deși hotărârea de guvern și legile educației, atât Legea 1/2011, cât și Legea 198/2023, prevăd decontarea transportului doar pentru cadrele didactice care se deplasează la școală din altă localitate, Consiliul de Administrație al IȘJ Gorj a extins această măsură și pentru inspectori.
Miza a fost faptul că inspectorii își păstrează statutul de cadre didactice pe perioada detașării”, a afirmat Marian Staicu.