fbpx

Media 10 absolut, obținută de o elevă a Colegiului Militar din Breaza

Eleva Patricia Bărbuță a obținut media 10 absolut în anii de studii la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza. 

Anunțul a fost făcut de unitatea de învățământ: 

Media 10…absolut!

Elev plutonier adjutant absolvent Patricia Bărbuță a obținut media 10 în toți cei patru ani de studiu și a avut cea mai mare medie generală a claselor a IX-a – a XII-a, din întreaga promoție – 10.00.
Mediul, calitatea profesorilor și determinarea se numără printre factorii importanți ai reușitei.
„Am terminat cu media 10, în fiecare an, prin muncă, prin dedicare, dar și cu ajutorul profesorilor și educatorilor care și-au dat interesul. De fiecare dată, când am avut o întrebare, mi-au răspuns cu drag și m-au ajutat în orice moment al zilei”, spune performera noastră.
Hotărâtă să lase ceva valoros în urma ei, să-și facă mândri profesorii, instructorii și părinții, și-a certificat pregătirea prin rezultatele înregistrate.
Efortul ei zilnic de a se autodepăși, perseverența, seriozitatea și toate rezultatele notabile au adus-o în topul performanței educaționale, devenind model pentru generațiile care vor să-i calce pe urme.
Oriunde mă vor purta pașii, voi rămâne pentru totdeauna Semper Fidelis!, a conchis absolventa noastră.
Acum, Patricia se pregătește pentru examenul național de bacalaureat și concursul de admitere în academiile categoriilor de forțe.

Felicitări, Patricia, și mult succes la examene, în carieră și în viață!
Ne mândrim cu tine și cu performanțele înregistrate!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.