fbpx

MEC menține reglementările privind clasele terminale și examenele. Un nou ordin, publicat în Monitorul Oficial

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, la televiziunea națională, ca a emis un nou ordin comun cu ministrul Sănătății, referitor la condițiile în care elevii din clasele terminale vor reveni în școli și își vor susține examenele. Noul ordin a fost necesar pentru că România a ieșit din starea de urgență și a intrat în starea de alertă, iar legislația trebuia actualizată, a explicat ministrul.

Noul ordin reia prevederile din ordinul anterior. Printre acestea, aceea că elevii și cadrelele didactice nu vor fi acceptate în sălile de clasă, dacă au temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius. De asemenea, părinții sunt cei care vor decide dacă starea de sănătate a propriilor copii le permite participarea la cursurile ”față în față”, destinate anilor terminali.

Noul ordin de ministru a apărut, deja, în Monitorul Oficial.

Această decizie apare în contextul în care USLIP Iași afirmase, într-o postare pe Facebook, că ministrul Anisie va retrage ordinul privind pregătirea pentru examene a elevilor din anii terminali. Sindicaliștii din Iași anunțaseră, cu o zi înainte, că au dat în judecată Ministerul Educației, pentru anularea ordinului respectiv.

Postarea USLIP Iași:

Pe 12 mai 2020 a fost dat ordinul comun MEC -MS ( 4220) atacat de USLIP IAȘI la Curtea de Apel! Sâmbătă pe site.ul EDU.ro a fost postat un nou ordin comun 4259 care-l completează?, înlocuiește? pe primul ? 4220?
Ieri ( 18.05) în ședința CDȘ, dna. Ministru probabil impulsionată și de acțiunea USLIP a anunțat că Ord.4220 va fi ,, retras”.și va apărea unul nou, tot comun cu MS!! Această cavalcadă” a ordinelor ce vizează examenele naționale demonstrează încă o dată degringolada și incapacitatea celor două instituții de a veni cu proceduri clare și realiste pentru organizarea examenelor și a perioadei premergătoate( 02.06- 12.06.2020). Am ajuns în situația unicată în care vom câștiga primul proces din istoria noastră prin ,, neprezentarea” părții adverse.” Suntem convinși că ,, serialul va continua”.Deja problema pentru Ei nu mai este una de rațiune ci doar de orgoliu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.