fbpx

ME a prelungit termenul-limită pentru transmiterea intenției de participare la programul contra abandonului școlar

Ministerul Educației a prelungit termenul-limită până la care școlile își pot transmite intenția de participare la programul contra abandonului școlar, prin care pot obține granturi de până la 200.000 de euro.

Noul termen-limită este vineri.

Urmare a interesului crescut exprimat de unitățile de învățământ după webinarul organizat de Ministerul Educației (link înregistrare video), termenul-limită pentru transmiterea intenției de participare se prelungește până în data de 21 ianuarie 2022, inclusiv”, anunță instituția.

Declarațiile de intenție pot fi încărcate utilizând acest ► link de înscriere.

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – inițiat de Ministerul Educației – face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă.

Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde, unui număr estimat de 2.500 dintr-un total de 3.235 de unități de învățământ de stat de nivel gimnazial, cu risc mediu și crescut de abandon școlar, identificate prin proiectul „Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, interveneție și compensare pentru a crește participarea școlară”. 

Pentru participarea la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, toate unitățile de învățământ vor completa Declarația de intenție (atât cele din lista publicată, cât și cele care nu se află pe listă, dar fac dovada îndeplinirii criteriilor de vulnerabilitate).

Fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității, și va fi implementat pe o durată de 3 ani.

MATE conține un set de instrumente pentru identificarea timpurie a elevilor în risc de abadon și înregistrarea acestora în SIIIR, planificarea și implementarea unor măsuri de prevenire și reducere a abandonului la nivelul școlii.

Toate declarațiile de intenție vor fi evaluate, urmând ca unitățile de învățământ preselectate să fie invitate să depună o propunere de proiect care va include, în mod obligatoriu, și o analiză de nevoi.

Declarațiile de intenție pot fi încărcate utilizând acest ► link de înscriere.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.