Manualele de clasa a IX-a pemtru 63 de discipline au fost aprobate, anunță Dimian

Manualele de clasa a IX-a pemtru 63 de discipline au fost aprobate, anunță Dimian
ID 446619621 | Dimian © LCVA | Dreamstime.com

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că a aprobat manualele școlare pentru clasa a IX-a declarate câștigătoare în urma licitațiilor, pentru 63 de discipline.

Pentru alte 9 discipline au fost depuse contestații, iar procedura va putea continua după soluționarea acestora, a precizat ministrul.

„Prin efortul celor implicați, durata acestei proceduri de achiziție a fost redusă de la o medie de 10 luni la aproximativ 7 luni! Le mulțumesc pentru această activitate, desfășurată inclusiv în perioade de weekend și vacanțe, pentru a duce la bun sfârșit, cât mai repede și cât mai bine, etapele care au depins de noi”, a transmis Dimian.

„Înțeleg nemulțumirile și criticile legate de întârzierea manualelor, dar, cunoscând munca depusă în ultimele șapte luni, nu am ce să le reproșez colegilor implicați pentru această perioadă”, a adăugat ministrul.

El a adăugat că pentru manualele de clasa a X-a a solicitat pregătirea documentației pentru procedura de achiziție până la finalul acestei luni, astfel încât manualele să poată fi disponibile în licee până în august 2027. 

Mihai Dimian a mai transmis că, pentru a sprijini elevii și profesorii de clasa a IX-a la acest început de an școlar, au fost elaborate și puse la dispoziție o serie de materiale-suport, fiind, de asemenea, disponibile și manualele anterioare, al căror conținut acoperă parțial programele actuale.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.